Un copil dificil
Cineva mi-a povestit o fază incredibilă:
Cineva mi-a povestit o fază incredibilă:
Mergând pe un trotuar în apropierea unui parc, învârtindu-se în cerc pe bicicletă, un băiat se bâțâia mișcându-și fundul înainte și înapoi, ca în timpul copulației, cântând: ai-sexy-turbo, ai-sexi-turbo, ai-sexy-turbo…
Dudul are un lemn tare, elastic și totodată rezistent, numai bun pentru a face o țeapă trainică, capabilă să facă față hoardelor de melteni nesimțiți ce trebuiesc numaidecât altoiți.
Știți că v-am povestit acum vreo o săptămână că sunt în căutarea unui anume loc de agrement de lângă Cluj. Ei bine, l-am vânat și am reușit să-l fotografiez. Iată-l!
La revoluția din 1989, unii oameni au luptat pentru dreptul de a mânca, alții au luptat împotriva unui sistem care-i privilegia pe unii și-i dezavantaja pe alții.
De fiecare dată când mă plimb cu trenul prin țara noastră, văd câte o fază prin care măreția poporului acestuia încă năpăstuit mă înduioșează și mă înfioară până peste poate.
Mă uitam în compartiment: duduile băgau cipsuri, sărățele din acelea rotunde, snacksuri, suc zaharisit și acidulat, iar frații bagă pernițe Viva cu Pepsi.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design