Degusta-m-aș iar și iar

No, am fost la degustarea de bere Ursus nefiltrată de la Euphoria Biergarten din Cluj, la invitația celor de la Ursus. Și mi-a plăcut. Mult. Mai ales că mie îmi place berea nefiltrată. Evident, am scris despre degustare și am pus și poze. Sper să vă placă articolul.

  Om bere la colindat

Într-o oră, cam așa, om mere bere la colindat la Grădina cu bere, după invitația celor de la Ursus. Sincer, de dimineață muream de somn și mă gândeam că nu știu ce să scriu despre bere, până n-o gust, mai ales dacă vedem un punct de vedere mai vechi.

  Ziua Sportului la Zalău

Frumos. Odată cu venirea primăverii apar È™i ofertele astea de a mai da jos din burtă, oferte care sunt, dacă mă întrebaÈ›i pe mine, binevenite. Pentru că o minte ascuÈ›ită se simte bine într-un corp cât se poate de suplu (adică, elegant spus, io dacă am 100 de kile, tot pot sÄ

  Un imbecil sinistru

Unii oameni sunt atât de imbecili încât merită să ardă pe rug. Vă jur! În Evul Mediu dacă erai atât de imbecil încât să crezi în tot felul de prostii, de genul: amestecând pene de rață cu ouă de raton și ghiare de liliac uscat la soare obții viață veșnică, erai ars

  ENEL, iubire

Astăzi m-am trezit mai târziu. Văzusem un articol cum că cei de la ENEL vin să citească contoarele. Între 9,15 și 10. Iar eu stau la ultimul etaj, deci am ce sta. Chestia este alta:

  Interpretarea viselor

Aseară am visat că eram plecat cu treabă în ceva oraș mare din România, că m-am cazat un hotel la etajul nouă, că era seară și că-mi era somn și că cineva, dintr-o jegoasă curte de casă din apropierea hotelului, a început să tragă cu artificii în geam.

  Fii sincer, fii fericit!

Nu sunt genul care să creadă în texte motivaționale, deși cred în puterea exemplului. Cu toate acestea, în ultima vreme, în ultimii ani, am strâns energia asta exemplificativă pe care azi, acum, vrea să o împart cu voi, la inițiativa acelora de la .

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.