O mică ciudățenie

Știați că steagul statului american Iowa este asemănător cu cel al Franței? Ambele sunt cu roșu, alb și albastru, deși steagul statului american mai are ceva în plus (ținând cont de data la care a fost conceput, cred că a fost inspirat din steagul francez, clar).

  Umor în familie

Frate-mio geamăn, ca și mine, poate fi o adevărată sursă de umor involuntar. De exemplu, înainte de a pleca în concediu de sărbători, l-am rugat să-mi dea și mie niște colinde:

  Cum să fii complet cretin pe Facebook?

Simplu, semnalizezi peste tot că susții o cauză numită „No Dogs Should Be Beaten” („Niciun câine n-ar trebui bătut”). Să înțeleg, însă, că este complet acceptabil ca pisicile, papagalii, iepurii, păsările și peștii să fie fie rupți cu bătaia?

  De ce e inelastică treaba cu intrastructura?

La un moment dat, la articolul cu autostrăzile, spuneam că relația dintre infrastructură și industrie este mai de grabă inelastică. Adică nu e ca la TV: ca să avem investitori trebuie să avem musai infrastructură, iar când spun infrastructură, mă gândesc la autostrăzi.

  Să văd filmul cu ABBA, când se va lansa

Vreau să văd filmul cu ABBA, când se va lansa (Mamma Mia sau cum s-o numi), despre care am văzut azi pe Diva Universal. E plin de bucurie, faza cu „The Winner Takes It All” cântat pe plajă este un moment cinematografic de excepție prin sinceritatea lui.

  Muncă de sisif chinez și bătrân

M-am apucat să fac o muncă se sisif chinez și bătrân, respectiv să-mi pun din nou imaginile în galeria foto. La ora scrierii acestui articol, ținând cont că iarăși am dormit ca popândăul până la 12,30, sunt puse două colecții: una din Craiova și o alta de când am, dat o

  Contextul actual în care ne găsim cu toții

Legat de angajatul TVR care s-a aruncat de la balconul Parlamentului. Am văzut la Ioana Voicu un articol care m-a revoltat, spunând: Cu greu am detaliat această situație și probabil n-a făcut-o în cel mai bun mod. Însă, ceea ce am dorit să înțeleagă toată lumea a fost faptul

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.