Sărutul din apus

Te văd ezitând sub povara cuvintelor ce nu s-au spus Și ești blândă ca o floare jucându-se vioi cu vântul, Tu într-un zâmbet mi-ai răpit și inima și gândul. Erai însăși lumina cea caldă a soarelui ars din apus.   Îți sim

  Niște amatori

Un grup de hackeri crackeri români a făcut un faceplant facelift la două secțiuni ale site-ului ziarului The Telegraph. Nu e mare filozofie. În principiu îți trebuie doar niște permisiuni greșite la un fișier index.php sau index.html (în cazul acesta ai nevoi

  Norul vulcanic

De dimineață, când m-am trezit eu, vremea era OK. Ba chiar era călduț. Am auzit la știri că avem o problemă cu norul vulcanic așa că m-am și dus să mă uit cum e vremea pe balcon. Era, după cum spuneam, călduț, dar bătea vântul dinspre Vest.

  Autodetractare

OK, nu am fumat nimic ilegal și nici nu mă plictisesc suficient încât să-mi fiu propriul detractor, dar trebuie, din motive de conștiință, să-i dau cezarului ce-i al cezarului.

  Dacă aș fi eu ministrul de finanțe…

No, norul de cenușă cică va ajunge astăzi deasupra României. Mi-e frică de mor. Nu. Mi se cam fâlfâie. Dar am zis că să citesc știrile pe internet, să nu fiu, ca de obicei, în urmă cu știrile. În fine, am citit câteva articole pe subiect. Ei, și m-a lovit.

  Cum n-am mai mâncat punci cu rom

Știți că zilele trecute scriam despre prăjitura punci cu rom, prăjitura pierdută a copilăriei mele. Ei bine, soră-mea a găsit rețeta. Și, cum în acest week-end trebuia să vină până la Cluj, a spus că o să-mi aducă.