O pisică extrem de calmă

Am mai văzut eu pisici curajoase, dar parcă nici chiar aşa. Erau trei câini în zonă din care unul o lătra, iar ea, pisica, îşi vedea nestingherită de drum. Cred că dacă şi-ar fi dat-o parte în parte acel căţel şi-ar fi furat-o destul de rău.

  Cum să fii o găinuşă masculină

Este foarte simplu să fii o găinuşă masculină. Îţi iei un ATV, ca să demonstrezi că nu eşti suficient de motociclist. Ori eşti motociclist, ori găină!  Mergi pe patru roţi dar ţii de ghidon, ca să-i induci în teroare oroare eroare cei pe lângă care tr

  Pistă pentru ATV-uri

La Petrila s-a deschis, fiindcă tot am discutat despre viitoarea şosea de centură şi anume ambiţii rutiere, prima pistă pentru ATV-uri şi motoscutere. Bine, şi Tico-uri. Pista seamănă foarte bine cu un drum normal, numai că este mai îngustă.

  MS23ESR

Ieri, în jurul orei 18, mergeam pe centura petroşaniului, cam cu 58 de kilometri pe oră, la fel ca cei din faţa mea, fiindcă, fiind oră de vârf, se mergea în coloană. Banda întâi fiind, ca de obicei, ocupată, mergeam pe banda a doua.

  Pârtia morţii

Pârtia morţii este o pârtie din Petroşani, din zona Brădet, şi este localizată în stânga drumului ce face dreapta brusc spre fosta cabană. Acolo am încercat duritatea saniei T38 cu îmbunătăţiri, făcută de tata.

  Foloseşte-ţi capul

Era o iarnă geroasă, acum vreo 13 ani, iar eu mergeam prin oraş spre Şcoala Sportivă, la radioclub (sunt radioamator). Vremea fiind atât de rece încât tăia orice brumă de linişte de pe faţă, gerul muşcând parcă din carne, în multe locuri se formase

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.