Cu tagul: cnandr

  CNAIR a făcut erovinieta.ro

Inițial am fost circumspect, întrucât ce aplicație făcută de statul român este bună? Dar, întrucât în câteva zile îmi expira rovinieta, m-am gândit să încerc și eu erovinieta.ro, ca să nu vă riscați și voi.

  Legat de dărâmarea autostrăzii…

Un document al companiei, intrat în posesia ziarului „România liberă“, indică faptul că nu este vorba de fisuri de suprafaţă, ci de probleme ce necesită demolarea integrală a lucrărilor. „Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltăril

  Scurtissime – 30 August 2013

ONU acuză rebelii sirieni de folosirea armelor chimice. Hopa, pentru prima dată de când mă știu, ONU s-a opus planurilor SUA… Un regat săpat în piatră, în Nepal. Picturile acelea ar fi necesitat o mai mare atenție la fotografiere. Mi s-a părut că văd niște zeități pic

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.