Le-am scris judecătorilor CCR care încă nu au înțeles
Le-am scris individual, personalizat, pentru că eu încă mai cred în puterea cuvântului.
Le-am scris individual, personalizat, pentru că eu încă mai cred în puterea cuvântului.
Bine, am zis că să-mi fie milă de pensionari, că au pensiile mici și de aceea votează cu PSD, dar după decizia CCR de astăzi, privind conflictul instituțional dintre Ministrul Injustiției și Președinție, am luat o decizie radicală, respectiv am decis să nu mai contribui la b
Este că în general sunt ilegale. Adică, orice guvern are, în orice moment, un minim de legitimitate. De exemplu, și Ceaușescu avea o anumită legitimitate, comparabilă cu cea a regimului Assad din Siria.
Da, știu că dacă citești decizia CCR îți vine să-ți iei câmpii. În practică, între CCR și infractorii care se vor eliberați condiționat avem cel puțin trei instituții: CSM, judecătorul și parchetul care, evident, vor funcționa ca o plasă de siguranță, întrucât just
Niște extremiști religioși au lansat o inițiativă intens sprijinită de BOR prin care să se încerce modificarea constituției pentru a interzice căsătoriile persoanelor de același sex.
Am privit, în reluare, validarea președintelui Klaus Iohannis la CCR, i-am ascultat discursul și m-a nemulțumit o chestie: Klaus Iohannis nu i-a mulțumit cum se cuvine lui Traian Băsescu pentru că acesta a lăsat țara într-o stare mai bună decât a găsit-o.
Foarte interesant telefonul Utok 5008, cu CPU octa-core. De când am 8-core pe desktop și quad core pe telefon (s-ar putea să fie și dual-core, nu este exclus), parcă-parcă viața se mișcă mai bine. Paradoxul lui Fermi, un articol care musai trebui citit! Dacă nu uit, la un moment
Foarte bun articolul explicativ oferit de România Liberă, vi-l recomand. Din el o să spicuiesc și eu câteva motive pentru care Constituția propusă de penalii din Parlament era… penală:
CVÓRUM, cvorumuri, s.n. Număr minim de membri necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare să fie valabil constituită sau să poată lua o hotărâre valabilă. – Cuv. lat.
Ați citit Stop-cadrul unei înfrângeri repetate de Vlad Petreanu? Citiți articolul, uitați-vă bine la fotografia din articol, apoi uitați-vă la fotografiile de la protestul de aseară din Cluj Napoca.
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design