Cu tagul: psd

  PSD și clasificarea universităților

PSD se opune proiectului de a clasifica universitățile în funcție de calitatea actului educațional, ci solicită clasificarea în funcție de tipul diplomei obținute (licență, masterat, doctorat). Credeți că este o idee bună?

  Ce a simțit tata?

Primul din familie pe care l-a luat cu lehamite de PSD a fost tata, după ce a văzut toată strădania lor, a părinților, năruită de haosul administrativ generalizat binecuvântat de PSD asupra țărișoarei acesteia.

  PSD-ul bagă mortul în lupta sindicală

Că PSD-ul se ține de mizerii nu mai este o știre, dar acum parcă sunt mult prea jegoși. Astfel, în mod legitim, autoritățile trebuie să analizeze averile liderilor sindicali, în principiu pentru că ei sunt conectorul dintre politicieni și muncitori.

  Intoxicare PSD

Vreau doar să remarc faptul că am ajuns să vorbim despre starea de sănătate a domnului Constantin Nicolesco mai mult decât despre starea de vinovăție a acestuia.

  Județul Argeș

E frumos, am fost acolo, la Nucșoara în tabără, femei, emoția atingerii unui sân, etc. Hai să nu divagăm chiar așa. Astăzi, șeful filialei PSD Argeș (Constantin Nicolesco) a făcut un șoc când a aflat că la modă îi sunt acum zeghele de închisoare.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.