In categoria: Recenzii

  Valea Paradisului – pensiune

Pensiunea Valea Paradisului este un loc ascuns între munți, atât de ascuns încât, în anumite perioade ale anului, cum ar fi, de exemplu, toamna, nici măcar nu-l bate soarele, valea fiind îngustă iar piscurile dimprejur fiind înalte, soarele tomnatic ridicându-se la un unghi prea

  Nokia N9 – telefon

După cum știți, astăzi am fost la Nokia N9 Demo Day, la invitația celor de la DC COMMUNICATION, împreună cu Daniel Rus. No, până pun pozele pe site, din care nici nu știu câte au ieșit din cauza luminii necorespunzătoare din sală, țin să vă spun despre telefon, folosind un

  Loverboy – filmul

[Advertorial] [Spoiler!] Am ieșit din Iulius Mall din Cluj, la ora aceea destul de pustiu, și am constatat că afară era ud pe jos și răcoare și binecuvântarea asta a răcorii de seară avea să mai stingă din revolta care creștea în mine.

  Steaua fără nume – teatru

Piesa de teatru „Steaua fără nume” după Mihail Sebastian și interpretată de compania de teatru Viceversa am văzut-o în cadrul Festivalului Național de Teatru pentru Tineret Viceversa ediția a III-a, 2011 (dar în afara concursului).

  A safe place (Mama mia) – teatru

Piesa de teatru „A safe place (inițial Mama mia)”, după Teodor Herghelegiu, sub regia lui Horia Suru este o piesă mai deosebită ca și concept și este despre iubirea toxică a unei mame ce are fata bolnavă incurabil și mortal, piesa fiind vizionată în cadrul Festivalul

  Escroci în aer liber – teatru

Piesa de teatru „Escroci în aer liber”, sub regia lui Robert Pavicsics am văzut-o jucată de o companie de teatru din Arad, companie de teatru al cărei nume îmi scapă, la Festivalul Național de Teatru pentru Liceeni Viceversa, Ediția a III-a, 2011.

  Lucruri mărunte – teatru

Piesa de teatru Lucruri mărunte de A.P. Cehov cu Dora Lazăr la regie (premiul pentru cea mai bună regie) și interpretată de compania de teatru „Dor fără sațiu” am văzut-o în cadrul festivalului de teatru Viceversa.