In categoria: Social

  Doi sub o umbrelă

Aseară, venind de la Festivitatea de Premiere a Concursului Spiritul Farmec, m-a prins ploaia. Nu era, din punctul meu nicio problemă, întrucât – toamnă fiind – port umbrelă.

  Funcția socială a cerșitului

Oricât ar suna de dubios, uneori cerșitul are o funcție socială de susținere a individului pentru că – am realizat de dimineață – unii oameni sunt prea proști ca să muncească și – evident – au nevoie să trăiască din ceva.

  Am cunoscut o vindecătoare

Se întâmplă uneori ca, în timpul celor mai banale activități, să întâlnești cei mai deștepți sau, din contră, cei mai proști oameni, având anumite experiențe interumane ca niște falii ce formează mici rupturi între zona de confort personal și realitatea înconjurătoare

  Împreună suntem mai puternici

Aș vrea să facem abstracție de faptul că mai jos vorbim despre o reclamă a celor de la Vodafone. Le sunt client, nu mi-am prelungit abonamentul pentru un iPhone, am și un abonament de internet mobil… Dar articolul acesta nu este despre Vodafone.

  Șase luni de închisoare

Atâta pedeapsă a primit stăpânul unui rottweiler care a mutilat un copilaș. Rottweilerul era fără lesă, fără botniță, neîngrădit și nesupravegheat de către stăpân, acestea constituindu-se drept circumstanțe agravante în acest caz.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.