Iubito
În inimă port un roșu tăciune mereu ce mă mistuiește Și-n gânduri mi-e doar cel mai drag, angelic, chipul tău, Icoana frumoasă la care mă închin suspinând mereu. Iubito, ești însăși mintea și inima aceluia ce te iubește.
În inimă port un roșu tăciune mereu ce mă mistuiește Și-n gânduri mi-e doar cel mai drag, angelic, chipul tău, Icoana frumoasă la care mă închin suspinând mereu. Iubito, ești însăși mintea și inima aceluia ce te iubește.
Mi-e inima stoarsă de strugurii negrii ai deznădejdii dureroase Și vise năruite se prăvălesc zgomotos în a tainei adânci râpe În care nu voi mai așeza aripile unui înger ce din mine rupe C-o mână de fier înroșit din temeri, din colțuri întunecoase.
Sub povara unei gene încrustate în a unui zâmbet amintire Port mereu durerea iluziei dulci ce nu părea a fi doar un vis Din zilele când eram un cutezător navigator spre paradis, Când eram comandantul navei numite fictiv: Amăgire.
M-ai salvat când eu nu mai puteam fi salvat, Mi-ai zâmbit trezindu-mi inima la viață Topind în mine din sloiuri reci de gheață Un dor nestăvilit ce m-a acaparat.
Dacă tu nu m-ai iubi aș fi o lacrimă vie, o rană Din care ar țipa sufletul meu încleștat de o amărăciune Ce n-ar putea fi spartă decât de o singură rugăciune Care te-ntreabă dacă n-ai vrea să fii a mea, dragă.
Eternitatea s-a născut dintre sânii tăi, Din inimă a curs ca un sânge viu pe covor, Mi-a intrat în casă c-un suflet și un dor Și la vederea ta de dor mi-s ochii grei.
În inimă port un ghimpe strâmb care mă sfâșie Și-mi scurge pasiunea cum nisipul îmi fuge din palmă, În voce port deșertul, în suflet port o toamnă Și-n pasul meu grăbit respir o melodie.
Mi-aș rupe din inimă fărâme de sânge Și-aș nărui tot ce odinioară am clădit De-aș fi al tău, de-aș fi de tine iubit, Dar astăzi am doar o inimă ce plânge.
De-ai fi fecioară, ți-aș fi ultimul și cel dintâi Sburător Și nopțile ar fi vulcani de vii emoții și trăiri, Ți-aș așeza visele pe foițe de aur și amăgiri. Așa, sunt doar un fraier biet îndrăgostit visător.
M-aș încrede în buzele tale moi ca-n niște dumnezei De carne crudă și emoție pură și poate-aș fi păgân, Dar m-aș îndestula din nurii tăi și poate că nebun M-aș afunda în sânge, mai adânc, poate, în ochii tăi.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design