Apa dulce a izvorului buzelor tale E precum roua căzută pe castanele Ce tăcute își așteaptă roua rozelor Să le acopere cu a mea dragoste a buzelor.

Pierdut pluteam prin universul ochilor tăi, infinit. Și năucit de dulcea ta blândețe și tandrețe iubitoare Pășeam atent să nu cumva să-mi sfărâm, iarăși, prostește Fericirea absolută pe care o trăiam frumos, vinovat și voit.

Cu sărutul meu ți-aș deschide universuri noi Și din fragedă pasiunea ta aș aprinde roșii făclii Ce vor arde-n tine cu nebune speranțe și iluzii Și cu noi plăceri și cu noi sentimente în noi.

Dulci ți-aș umezi buzele cu dragostea mea drăgălașă Și te-aș purta pe râuri de caldă și lină lumină, Inima de-a mea iubire-ți va fi plină Și vom nega orice tristeți din fașă.

Respirația mi-e un tunet ce coboară Pe sânul tău și ca-ntr-o doară Elanul meu tăcut și câteodată surd Se contopește-n ființa ta cu un sărut.

Dar nu o să mai zbor nicicând atât de sus Cât brațele tale nu or să-mi  mai cuprindă Inima ce-mi stă la uscat atârnată pe o grindă. Și-n suflet mai pot să port doar un suspin nespus.

Însetată mâna mea eternitatea își scrijelește Pe trupul tău de frumoasă zeiță a muzelor Ce au buzele dulci ca roua de mai a rozelor Crescute-n spatele viei, ascunse hoțește.

În frageda și umeda rouă a dimineții noastre Când calde trupurile noastre se frământă arzând, Universul totul este un val, timpul trece vibrând Și ne-nălțăm spre cer ca niște păsări măiastre.

Mi-aș arde sufletul pe mii de ruguri infernale Să pot să te sărut, să te ating și să mă mint Că mă iubești, încerc măcar în vis să te ating, Măcar în veșted visul meu să fim ființe astrale.

Cu patos de buze te-aș mușca, de suflet Și te-aș purta pe cărările iubirii. Secretul ar fi total, e legea firii Să avem al nostru rai secret.