Buzele se frământă mânate de o sete fierbinte și adevărată Iar emoțiile se frâng, se amestecă și se împletesc furtunos Precum o scăldare răcoritoare de vară într-un lac noroios, Ființa noastră, din noi amândoi, trăiește cu inima tresăltat

C-un sărut însetat bat la poarta fericirii noastre efemere Ca un clopot într-o turlă ce se clatină periculos spre pământ, Zbor, plutesc, mă ridic și cobor și iar mă ridic și iubesc visând… Și de-ar pieri tot, ceea ce port în suflet nicicâ

Mă rup iar și iar și iar între mine și tine și noi Și aievea îmi pare totul pe-acest drum, Mi-e teamă c-ai să-mi hrănești iluziile acum Și ai să-mi lași în inimă profund noroi.

Dacă pleci pârjolește-mi din amintiri tot ce-a fost. Aruncă-mi, te rog, vina și reproșul și greșeala Și iartă-mi și uitarea și iubirea și sfiala, Căci a trăi doar cu regrete grele n-are rost.

În zbaterea furtunoasă a unor sentimente contradictorii și fierbinți În zadar încerc să-mi găsesc adăpost și culcuș și speranță și putere, Poate pentru că inima caldă din piept izbăvirea și-o cere Știind că, de fapt, noi n-am fost niciodată tocmai cumin

Te port în suflet ca pe o icoană vie a fericirii absolute Și-n zâmbetul tău fericit mă scurg în mine în mii și mii De forme calde, frumoase și armonioase, de ai simți, Că te port în inimă ca pe micile secrete de nimeni știute.

Noaptea îmi este sfetnicul bun al buzelor tale dulci Pe care le sorb cu nesațul cu care fierbe în mine Sângele nebun, domolit doar de a ta piele fină, Buzele pe care le sărut atât de plin de-o dulce vină.