Plouă, plouă, plouă de atâtea ceasuri… E ger È™i burează pe câmp la abator Și sânge cald se scurge pe canal. ÃŽn amurgul violet È™i greu ca o piatră, Ascultă, doamnă, Frunzele moarte de plumb s-aÈ™tern pe asfalt, E glasul echinocÈ›iului de toamnă Ce s-a ascuns în v
Cu multe idei tâmpite Prin studiouri bântuite A venit așa, deodată, Prostia cea întrupată. Grasă, cheală și tălâmbă Instigând la ură strâmbă Cu gesturi de marțafoi Ce se cam pișă pe noi, Și înconjurat de proști De tembeli și de escroci, Firi mărunte Ori chiar proast
Tangoul acesta ce nu e tango, Ne arde intens în apusul aproape maro Și-l dansez cu setea mea cea dintâi, Cu glenza ta pe lâng-al meu călcâi, Iubind până la totalul, finalul adio. Te strâng la piept pe ringul caro, Ți-e rujul pe buze de-un dulce bordo, Dansăm în infinit, spre a-
Îți mulțumesc că faci lumea mai bună Precum un pod de lemn care unește ape Pe lungul drum ce spre sfințire duce În raiul amorțirii, mut și dulce: De-aș fi departe, eu tot aș fi aproape. Și nu e nici blestem, nu e nici glumă, Cum nu-i un cântec trist la mandolină, E însuși
– Duel poetic cu Victor Pop – V.P.: Oh, Doamne, ce păcat! E vineri, dar tot plouă; N-am niciun chef de butonat… Vreau concediu de o lună… două. R.M.: Afară plouă È™i brumează Iar un corb în vârf de pom ÃŽmi pare că meditează Când, de fapt, mălai viseazÄ
Un cheeskake dintre acelea ce domnesc peste vreo limbă Ce conÈ›ine È™i bisccuite, dar È™i fructe È™i brânzică AÈ™tepta în farfurie furculiÈ›a ce s-apleacă; […] La un semn, o furculiță de pe masă se ridică Și, c-o poftă nesătulă, prăjitura mi-o despică; Iar brânzica ce
Mai sunt încă șaorme, mai sunt Și tot cu de toate și ele, La fel cum au fost și acele Pe care le mâncam furibund. Pe-atunci mă-ngrășam tot mâncând Șaorme cu maioneză prin ele, Mai sunt, deci, șaorme, mai sunt Și tot cu de toate și ele! Zadarnic al dietei cuvânt A redus di
Cerne, Doamne, liniștea uitării Peste nesfârșita suferință, Seamănă întinderi de credință Și sporește roua îndurării, Răsădește dragostea și crinul În ogorul năpădit de ură, Și așterne peste munți de zgură Liniștea, iertarea și seninul! (Din ciclul Ororile și
Mă doare parfumul de liliac Sub care m-am născut, cu care mă îmbrac, Și alunec pe străzi purtat de un val Călduros. Monoton. Estival Precum o suspensie de ego în ireal. În amurgul albastru-tăcut niciun nor Nu mai e, nici claxon și nici zor, Iar timpul tace și fuge spre zare pos
© 2007 - 2015 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
