Subtilitate
S-a dus vara și rece toamna Cu frunze ruginii iar a venit, S-au dus și păsările mici, Doar tu mai stai, doar tu eziți.
S-a dus vara și rece toamna Cu frunze ruginii iar a venit, S-au dus și păsările mici, Doar tu mai stai, doar tu eziți.
Nebunele mele iubiri trecute, cerșinde Visând la desfătarea dulce – iluzorie din zori Se-agață de niște veșminte ce stau să se rupă Și astăzi îngrașă pământul la flori.
Prinși în vâltoarea unor clipe efemere și dureroase Trăim ca niște fluturi într-o lume cu ofilite flori Și sorbim însetați din iluzia că zburăm pân-la nori, Însă adesea, din grabă, nădejdiile ne mor voluptoase. Emoțiile se scurg prin n
Înecate în timpuri, înțepenite de zăpadă și ploi Ședeți năruite, tăcute sub cerul albastru și rece Sunteți aproape rugină, timpul peste voi trece. Vagoane distruse, natura vă cheamă înapoi. Osiile s-au frânt sub a nepăsării povară Iar ș
Te-am iubit prea mult cândva și asta încă doare Și înapoi, îți jur, n-o să mai vin nicicând, Tu nu-nțelegi? Trădarea este o otravă eternă Și-acum nu te mai port nici chiar în gând.
Mă arde apusul acesta auriu în care-mi spui că pleci Și-un ochi sincer îmi plânge, și-un ochi îmi râde Deși-mi sunt gesturile brute, neatente și seci. Bănuiesc că e firesc să am și zile mai hâde. Mă arde apusul acesta auriu în car
Te văd ezitând sub povara cuvintelor ce nu s-au spus Și ești blândă ca o floare jucându-se vioi cu vântul, Tu într-un zâmbet mi-ai răpit și inima și gândul. Erai însăși lumina cea caldă a soarelui ars din apus. Îți sim
În braţele mele fremătând tremurai toată Ca-n primăvara întâii şi celei din urmă iubiri, Erai frumoasă cum n-ai fost, încă, niciodată Şi-n tine prindeau muguri intense, nebune trăiri. Creştea în tine imens rodul noii noastre cuceriri Un rod ce sper să prindă floare şi-
Trecut-au anii veşniciei reci Eşecurile triste să le-alunge, Cioplind în suflet statuete seci Atunci când cerul după noapte se ascunde. Uitarea ce-o aştept nu va veni. Timpul acesta singur mă pătrunde.
Lui Victor Hrebenciuc Vai, dar nu mai pot deja de la atâta misticism violet Și simt cum năruiri m-apasă violete, grele, hrebesciene, Și amurgul violet e doar un dans hidos de violete iele, Un dans violet în care Geoană se coboară încet-încet!
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design