Prinși în vâltoarea unor clipe efemere și dureroase Trăim ca niște fluturi într-o lume cu ofilite flori Și sorbim însetați din iluzia că zburăm pân-la nori, Însă adesea, din grabă, nădejdiile ne mor voluptoase.   Emoțiile se scurg prin n

În braţele mele fremătând tremurai toată Ca-n primăvara întâii şi celei din urmă iubiri, Erai frumoasă cum n-ai fost, încă, niciodată Şi-n tine prindeau muguri intense, nebune trăiri. Creştea în tine imens rodul noii noastre cuceriri Un rod ce sper să prindă floare şi-

În dimineaţa asta umedă şi rece de toamnă Spre orizonturi noi ai plecat, a mea doamnă, Spre împliniri de vise, de iluzii şi idei. Rătăcesc fără tine pe triste, ascunse alei.   Ceaţa a încetat subit să se înalţe înspre cer, Afară e răcoare,

Ecouri acute, stridente se zbat în mine Vara asta-i o toamnă, o iarnă pustie, Răcit sunt şi astăzi de melancolie Păşind îndârjit spre meleaguri străine.   Se topesc zgomotos pe pământ frunzele, De nebunie mintea nimic nu reţine Vara asta-i o toamnă,

Ruginii cuvintele se-aştern pe foaie, E ţipătul lumii ce stă să cadă, Un ochi care nu vrea să vadă Pe câmpul sterp numai ploaie.   Până şi cerul încet se înoadă Umplând răsăritul de zoaie. E ţipătul lumii ce stă să cadă, Ruginii cuvintel

Ţi-l cânt, este ultimul nostru trist vals, Ca un refren negru, repetat obsesiv, Ce sfărâmă tot ce aveam la superlativ, Nu pot sădi iubire cu un zâmbet fals.   Aş vrea să-ţi uit versul amar, oţetit, Mi-ai arătat că era ultimul dans, Ca un refren negru, repet

N-a fost nimic din ce-a fost scris să fie, Un joc timid, copilăresc, cu doi actori, Ce măştile-şi schimbau cu voioşie Minţindu-se că zboară înspre nori.   Dar verile ce trec încet mă sfărâmă, mă rup, Golul din suflet e ca o foame adâncă de lup, Un