Propunerea lui Eugen Nicolicea: război civil

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a depus un proiect de lege prin care ar urma sa se infiinteze Garda Nationala a Romaniei, structura care va functiona sub controlul Parlamentului si care va avea atat forte terestre cat si aeriene. Hotnews.ro Pare o ide bună, nu? Adică, în condițiile în c

  De ce ai fi împotrivă?

Cu ce te afectează? Serios, de ce îți pasă? Ester familia doar o construcție sexuală? De ce ai fi împotrivă? Ce ce te-ar afecta faptul că altcineva trăiește într-o formă, sau alta, de parteneriat civil?

  N-am vrut să scriu nimic de #colectiv

Ce ar mai fi de zis? Este clar ce ar mai fi de făcut, dar ce ar mai fi de zis? Că suntem iobagii unor fanarioți de rit nou? Asta știm. Că țara nu ne mai aparține? Păi nu ne-a aparținut niciodată. Ce ar mai fi de zis? Că justiția este schilodă și oarbă și […]

  Oameni: are dreptate Ice4You

Ministrul justiției, Raluca Prună, a fost demis de parlament. În mod normal, așa ceva ar fi putut fi prevenit dacă niște oameni de bun simț ar fi fost în opoziție. Dar, după cum bine reliefează Ice4You, PSD și PNL sunt aceeași mizerie.

  O boală păcătoasă izvorâtă din religie

După cum știți, nu sunt pasionat de religie, dar sunt afectat de efectele religiei asupra familiei, a societății, a oamenilor și sufăr văzând că oamenii suferă din cauza religiei. Rin păcate, unii și-o fac cu mâna lor, chiar educați fiind, iar unul dintre cei suferinzi este

  România100, o cale spre progres

Există o șansă pentru normalitate în România, normalitate care astăzi nu mai poate veni nici de la PNL și nici de la frații lor de cârdășie, PSD, ci de la cei peste 10,000 de oameni care, în doar două ore de la lansare, au semnat pentru susținerea platformei politice de progr