Un pumn în gura bloggingului etic
OK, știu că sunt printre singurii copii care mai vorbesc despre etică în ziua de azi. Mi se rupe. Am ceva de zis și mă folosesc de blogul personal pentru a-mi exprima punctul de vedere.
OK, știu că sunt printre singurii copii care mai vorbesc despre etică în ziua de azi. Mi se rupe. Am ceva de zis și mă folosesc de blogul personal pentru a-mi exprima punctul de vedere.
Adolescenta era însărcinată în 37 de săptămâni, tatăl biologic al copilului fiind, cel mai probabil, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Coroieşti, satul de domiciliu al adolescentei. Sursa
Mor, mor când aud asta. Cum adică să ai grijă ce vorbești că eu sunt blogger? Păi bine, poate aș găsi o poveste care mi se pare interesantă, în ceea ce povestești, dar în niciun caz nu mă voi comporta lipsit de etică, să te bag la înaintare în mod direct și nemijlocit.
Îmi spune un prieten:
Redau aici mailul primit, poate ne mișcăm și noi un pic să facem ceva în privința asta. Acum sunt prins cu niște cheltuieli neprevăzute, dar intenționez la modul cel mai serios să ajut financiar comunitatea. În fine, mailul:
Fază:
Să vorbim despre sărăcie. Soluția la sărăcie este educația, întrucât îți oferă acces la o gamă variată de posibilități și șanse de a mânca o pâine albă, constant.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design