Eram la Vamă în Cluj când o duduie de 30 de ani cu soțul venise să ridice un colet venit, vezi Doamne, pe numele bunicului nu-știu-cum Andrei de 89 de ani.
Eram într-un microbuz oarecare. Lângă mine s-a așezat Traian, un tip cu avansate apucături de pisălogeală, ce se băga în seamă cu o doamnă pe nume Rodica, o verișoară de-a dânsului.
Dacă ieri tot a fost ziua dezvăluirilor intime cu privire la unele chestiuni tehnice care mă preocupă, doresc să nu mă opresc aici, ci să vă mai povestesc despre o problemă de informatică spațială care nu-mi dă pace.
Ei bine, nu prea îmi mai găsesc pantaloni pentru că, în România, „pantaloni bărbătești din bumbac 100%” înseamnă aproape invariabil trening sau bermude, eventual blugi.
De vreun an de zile, mă gândesc tot mai serios să-mi fac propriul avion cu două locuri, pentru a putea mai alene ajunge la Petroșani, fără să dau foarte mulți bani pe kerosen, că nu am posibilitățile unui milionar.
Mi-ar plăcea să am banii necesari pentru a-mi lansa propriul satelit pe orbită. Chiar aș fi dispus să-mi iau un telefon iPhone pe care să-l modific să funcționeze pe post de satelit.
Sunt convins că, până acum, multe perechi de pantaloni din poliester au ajuns în gropile de gunoi ale lumii, ceea ce va face ca viitorii arheologi să judece lumea noastră actuală și prin prisma acestor produse de larg consum.
Din când în când mai scriu și eu câte un SMS și, cum nu folosesc opțiunea T9, trebuie mereu să schimb modul de scriere a caracterelor (cu literă mare și mică), ceea ce mă poartă prin mai multe astfel de moduri de introducere a caracterelor.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
