Popa fără colindători

Dacă tot am început ziua prost, vorbind despre BOR, hai să mergem până la capăt și să vă povestesc ceva interesant: Într-o comună oarecare din județul Alba, o comună cu șomaj zero și cu oameni muncitori, la casa lor, responsabili și nu prea bețivi, de sărbători, popa era

  BOR este extrem de proastă

Niște extremiști religioși au lansat o inițiativă intens sprijinită de BOR prin care să se încerce modificarea constituției pentru a interzice căsătoriile persoanelor de același sex.

  Opriți distrugerea clădirilor istorice din Cluj!

Petiție: Stimate domnule Primar, Opriți imediat distrugerea clădirilor istorice din Cluj!  Cu ajutorul specialiștilor contribuiți la securizarea clădirilor, astfel încât elementele de construcție valoroase să fie salvate. Formați o comisie din reprezentanți ai proprietarilor,

  Reforma Justiției: Următorul Pas

Recent, amanta cuiva, nici nu contează cine, a rămas însărcinată în timpul unei vizite conjugale, omul fiind însurat. Pe de-o parte, omul are doar câteva zile conjugale pe an, mi se pare corect să aibă dreptul să aleagă cu cine-și petrece fiecare vizită.

  Numai proștii își iau cuțit

De dimineață, în timp ce mă uitam la fotografii (trucate) cu viața bună din Coreea de Nord, cea liberă, nu cea sclavagită de imperialiștii de americani, foamea respectivă a făcut un test subteran c-o armă nucleară cu hidrogen, generând un cutremur de circa 5,1 grade pe scara

  Vânătoarea celor 2%

Ca la fiecare început de an, ONG-urile încep vânătoarea pentru cei 2% din impozit care pot fi redirecționați din bugetul de stat. Și în fiecare an văd aceeași nuvelă absurdă de un supra-realism înfiorător:

  Arabia: Războiul care va veni

O particularitate a lumii arabe este aceea că, precum în Africa, granițele stateor au fost stabilite arbitrar de către marile puteri ale secolului trecut, fără a se ține cont de anumite particularități religioase, culturale și etnice ce ar fi putut închega mai bine ceea ce astă

  Tâmpenia cu beția din UK

În UK se bea. Nu mai mult ca la noi, dar se bea. Și aproape ritmic apa pe internet tot felul de articole în care se deplânge degradarea morală la care s-a ajuns în UK, de-i vezi pe ăia leșinați pe străzi de la prea mult alcool. Doar că aceasta este o tâmpenie, pentru că:

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.