Bancă de timp

Banca funcționează foarte simplu: orice om interesat poate veni la bancă, se înscrie, apoi muncește o oră sau mai multe pentru a ajuta pe cineva. În urma acestui serviciu câștigă ore de credit care se înregistrează în Banca Timpului din Zalău. Ulterior el poate cere ajutor î

  Angajații Dacia nu realizează niște treburi

În pline negocieri pentru noi majorări salariale, conducerea Dacia le transmite celor 14 mii de angajaţi ai uzinei de la Mioveni că producţia va scădea anul viitor şi îi avertizează că fabrica din Maroc poate prelua din producţia de la Mioveni. Mesajul şefilor de la Dacia vine

  Politică de dragul politicii

Politica este un rău necesar, cel puțin până în secolul în care vom fi îndeajuns de inteligenți încât să inventăm ceva mai bun. Până una-alta, avem nevoie de ea, măcar și pentru aceea că ea ne administrează banii, drepturile, bunurile, sănătatea și viața.

  Dan C. Mihăilescu

Eu sunt vinovat pentru plecarea lui Dan C. Mihăilescu de la ProTV, pentru că nici măcar nu am TV, deci nu mă uitam la emisiunea dumnealui, deși ocazional o urmărea pe internet, prin câte o înregistrare.

  Educație Sexuală

Ipocriții religioși încearcă să le impună tinerilor să nu facă sex sigur și sănătos. Deși, ei – religioșii -fac sex. Sau au făcut. Nu contează. Cert este că sex se face de dinaintea zorilor civilizației și se va mai face încă mult timp și după sfârșitul aceste

  Dragă Dan,

Nu este o rușine să mergi la închisoare. Acolo ajung mai toți cei care greșesc, iar cum greșeala este profund umană, oricare dintre noi poate ajunge acolo, pentru perioade mai scurte, sau mai puțin scurte, de timp. Dar ideea este asta, că orice om, oricât de onest și de bun, poa

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.