Apusul eliberator

Soarele apune rătăcit şi muribund în zare. Tu mă ţii în braţe ca pentru ultima dată, Simţim amândoi că ceva în noi şchioapătă, Iar eu urlu în gând: "Hai eliberare"!   Pas cu pas, spre întuneric, soarele şchiopătează, S

  Care eşti mă, mişelule?

Mda, se pare că aveam nişte musafiri nepoftiţi pe blog care făceau chindie pe munca mea că deh, aşa i-a învăţat pe ei mama lor. Nu, nu mă refer la oameni ci la nişte programe care încercau să mă hackerească şi care stăteau ascunse mişeleşte prin nişte director

  Gtop s-a oprit

GTop, site-ul de contorizare a vizitelor de pe site-urile înscrise pare a se fi oprit în loc în data de 9 August 2009, pentru că graficul cu numărul de vizite nu se mai actualizează. Sau, mă rog, mie nu mi se mai actualizează.

  Ceva despre limbaj

De obicei vorbesc frumos, sau cât de cât decent. Excepţie fac unele articole în care mă revolt atât de tare încât nu mă mai interesează deloc forma ci numai fondul. Şi-atunci vorbesc colorat.

  Adriane, Adriane

Bag de seamă că Adrian Năstase vrea să-mi numere ouăle cu toată gura. Prin 2004 PSD-ul trimitea spam, la câteva luni de la promulgarea legii care-l interzice. Apoi şi-au făcut batalioane de postaci (oameni instruiţi să comenteze/ posteze comentarii defavorabile la adresa ce

  10,000

Tocmai ce am trecut pragul celor 10,000 de comentarii. Mă simt un pic mândru de mine şi le sunt recunoscător tuturor celor care mi-au lăsat câteva rânduri la cele ce le-am scris dealungul timpului, în special celor din topul comentatorilor. Mariuskl, ai o bere d

  Unui tribun

Amândoi ştim că nu eşti Napoleon Şi n-ai nici dungă roşie-n buletin, Decenţa pentru tine este chin şi cred că ai ajuns şef de salon.

  Suntem un popor de melomani

Suntem un popor de melomani. Mergeam pe stradă ascultând Bersuit Vergarabat – Perro amor explota (nu găsesc niciun link) cu volumul la maxim. La un moment dat trec pe lângă doi băieţaşi ciumegi, pe la vreo douăzeci de ani, care ascultau la un telefon muzică popula

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.