Sunt rupt în gură de oboseală. N-am dormit de ieri dimineață iar astăzi am făcut un tur destul de lung prin țară, cu mai multe chestiuni decât estimasem inițial. Mult mai multe.

Constat ca eu si manierele mele (nu am diacritice pe laptopul lu’ draga de sora-mea) de la tara suntem cam mancati. Sa vedeti faza. Ajung in autogara din Alba Iulia si cobor din masina. Constat ca sora-mea nu venise sa ma culeaga, asa ca am zis sa bag o tigara, pana una – alta.

Bianca, surioara mea favorită (şi singura, dar noh), da, aceea care nu mi-a făcut cozonac de Paşte, m-a sunat în seara aceasta pe la 22,40 şi m-a rugat să mă duc până la ea (aproape, doar vreo 200 de kilometri) să o ajut la cărat nişte mobilă.

În urmă cu câţiva ani mi-am dat seama că am devenit un fel de detector de minciuni. Pe bune. Îmi dau seama de unele treburi aproape instantaneu, treburi de care în mod normal n-ar trebui să mă prind.