Cu tagul: cfr

  Un eveniment interesant

Cum trenul a venit cu întârziere, deși ar fi trebuit să se formeze în gara din Cluj, oamenii au năvălit în tren buluc, așteptând să plece. Să zicem că ar fi de înțeles, în fond cu toții avem de ajuns undeva. Totuși, ce n-am înțeles eu este de ce anume s-au revoltat oame

  Când viața face mișto de tine

Dragilor, după cum știți, ieri am venit cu trenul la Petroșani în condiții cel puțin optime, dar trebuie să fac o remarcă: trenul a fost bun, curat, condițiile erau excelente și chiar am reușit să fac un pic mai multă treabă decât mă așteptam.

  Acceleratul 1824

Acceleratul 1824 de la Cluj Napoca la București Nord mă va duce astăzi acasă. Mă rog, nu doar astăzi. Și vreau să spun că unii nu înțeleg de ce-mi place mie cu trenul. Uite, de-asta:

  Unde mă grăbeam io așa de tare?

M-am trezit de dimineață, de la șapte și un sfert, special ca să prind trenul spre Petroșani. Și nu știu cum an lălăit-o, că m-am urcat în taxi să plec spre gară și mi-am adus aminte că nu am cheile de acasă, din Vale.

  Tren modernizat

OK, va mai dura vreo cincizeci de ani până vom mai coborî și din bambus, după ce recent am coborât din baobab, dar este, totuși, un mare pas înainte: vineri am plecat din Cluj cu un tren modernizat (paradoxal, pentru oameni vechi) ce avea inclusiv camere de filmat.

  Și am plecat la drum

Evident, drumul a început cu o pauză, că așa a fost conjunctura, de era să pierd și trenul și să mă enervez după ce am stat vreo zece minute la Casa 7 din gară, unde un grup de șase persoane n-au învățat că nu trebuie să stea toți la coadă ci e suficient să meargă [&he