Cu tagul: femei

  Ziua în care am jignit o femeie

Adevărul este că, pentru prima dată de când lucrez în Cluj, am plecat deprimat de la muncă și aveam o stare nebănuit de proastă a răbdării, deși nu știu cât de important este acest aspect în povestea noastră.

  Un bărbat…

Numai un bărbat adevărat va aprecia nu doar fructele dulci ale nurilor unei femei, ci și robustețea trunchiului pe care acestea cresc, umbra mângâietoare a frunzelor gândurilor drăgăstoase femeiești și atingerea blândă a atenției desăvârșite a acesteia.

  Activități de intelectual

[Guest post de Mihai Todor] Să presupunem că se dă următoarea situație pur ipotetică: Ați avut neșansa de a ajunge în compania unei persoane nu tocmai potrivite, fiind sedus fără cale de scăpare în mrejele acesteia și, după inevitabila despărțire, doriți să vă asiguraț

  Cireașa de pe tort

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine cireașa de pe tortul frumuseții este gâtul femeii și decolteul. Cred că aș putea să mă holbez admir zona asta non-stop fără să mă plictisesc.

  Peisaj feroviar cu două gazele

Costumele de schi trădau niște forme perfecte, de la coapse și fund până la gambe, și-mi aminteam duios de faptul că sportivele au carnea tare și delicioasă, însă ca orice blogger tocilar îmi vedeam în continuare de scris…

  O perspectivă diferită

Am scris articolul acesta azi, ca nu cumva să fiu tentat să-l public mâine și vă stric ajunul Crăciunului cu ideile mele crețe. Astfel, pornim de la următorul pasaj, cu speranța că veți citi și restul articolului:

  Film porno de groază

Ea e frumoasă. Are vreo douăzeci și cinci de ani și un trup armonios de femeie tânără, având ochii albaștri și părul castaniu deschis, doar un pic având o tentă de roșcat.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.