Un gaz mai rece decât zero absolut
Lordul Kelvin a definit, acum un secol și jumătate, o scală de măsurare a temperaturilor ce-i poartă numele, scală al cărei valoare de zero corespundea unei energii nule a atomilor dintr-o substanță.
Lordul Kelvin a definit, acum un secol și jumătate, o scală de măsurare a temperaturilor ce-i poartă numele, scală al cărei valoare de zero corespundea unei energii nule a atomilor dintr-o substanță.
Noi am învățat de la școală că fizica mecanică (zisă și newtoniană) este diferită de fizica cuantică (sau nucleară, într-un cadru mai restrâns), dar s-ar putea să nu fie așa. S-ar putea să nu fie deloc așa.
Poimâine sunt nouăsprezece ani de când tata s-a întors din Germania cu trei sacoșe de ciocolată, ananas pe care nu știam cum să-l mâncăm, banane, jucării, un filtru de cafea (la vremea aceea era o tehnologie epocală) și alte asemenea. Dar, mai ales, venise într-o sacoșă c-o
Din punct de vedere sindical, Uniunea Europeană a intrat într-o nouă eră, cam fără precedent, din punctul meu de vedere. Mă rog, și Internaționala Socialistă avea ceva asemănător, dar nu era o mișcare sindicală, ci politică:
Obama are un al doilea mandat, Putin îl are pe cel de-al treilea, Merkel îl va cere și dumneaei pe al doilea (sigur e doar al doilea?), Hollande e slab, nici n-am mai auzit nimic de el de când a fost ales, UK-ul este în degringoladă pe plan internațional…
[Advertorial] […] Ca un iepuraș ce lăsa urme prin zăpadă, Lucia mergea prin zăpada proaspătă ce căzuse în târziul după amiezii, înreaga peluză a palatului Hohenheim purtând haina nouă și răcoroasă a iernii, precum o mireasă ce-și poartă iubitoare și mândră roc
Culmea, nu e primul articol pe ziua de azi!
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design