Cu tagul: negru

  Pentru SEO comentatori

OK, de astăzi impunem un standard de calitate, că deja nu se mai poate. Comentariile semnate de genul „Săpun lichid”, „Faianță de baie” sau mai știu eu ce nu vor mai fi aprobate.

  Vama Nădlac

Vizavi de vama Nădlac și de faptul că ăia refuză să mai folosească dispozitivele moderne din dotare, de frică să nu-i ia gaia pentru șpăgile luate. No, conform legislației pe care o știu eu, dacă cineva de la Guvern ar fi cât de cât competent:

  Tot vizavi de arestările vameșilor

Din bunele predicții pe care vi le-am oferit până acum, mai vin cu una: câteva organe de control economico sau financiar vor fi luate și ele pe pe sus, tot cu mascați, elicoptere și din-astea. În județele deja lovite de arestări, evident.

  Cum stai cu nervii?

Pe o scară de la 1 la 1000, cât de tare te poate enerva cineva care îți închide telefonul în față totalmente pe nedrept? Nu de alta, dar tocmai mi-a sărit muștarul rău de tot și spumeg ca Dunărea la Cazane.

  Vânătoare de vrăjitoare

Văd reacțiile de la Arhi și Moș Călifar. Pe de-o parte le înțeleg, legea ce pedepsește vrăjitoarele care își greșesc previziunile pare ruptă din Evul Mediu. Da, dacă aș fi un străin și eu aș lua România la mișto.

  Cenzura pe internet

Nu pot să nu remarc cum în virtutea unor evenimente care au avut loc în SUA și despre care nu știm exact cum s-au desfășurat, calitatea drepturilor omului s-a degradat sistematic în ultimii zece ani.