Cu tagul: tren

  Un vechi geamantan din piele

Venind pe tren cu un tânăr de prin Iași, n-am putut să nu observ că avea cel mai fain geamantan pe care l-am văzut vreodată. Mi-a explicat că e vechi, dar pe mine m-a interesat că era din piele în două straturi și cusut ca să țină.

  Tren modernizat

OK, va mai dura vreo cincizeci de ani până vom mai coborî și din bambus, după ce recent am coborât din baobab, dar este, totuși, un mare pas înainte: vineri am plecat din Cluj cu un tren modernizat (paradoxal, pentru oameni vechi) ce avea inclusiv camere de filmat.

  Și am plecat la drum

Evident, drumul a început cu o pauză, că așa a fost conjunctura, de era să pierd și trenul și să mă enervez după ce am stat vreo zece minute la Casa 7 din gară, unde un grup de șase persoane n-au învățat că nu trebuie să stea toți la coadă ci e suficient să meargă [&he

  Idiocracy e pe bune

Gara din Cluj, noapte, vineri, frig. Un accelerat e tras în gară la linia trei. Nu știu ce tren este, văd doar două vagoane de dormit. Pare a fi internațional.

  O nuntă exclusivistă

Știți ce înseamnă o nuntă exclusivistă în ziua de azi? O nuntă în Orient Express, în excursie de la Viena la Istanbul, unde Tudor Gheorghe să cânte live și cu un pic de orchestră.

  Nu dați bani la cerșetori

Nu-i așa că este impresionantă povestea fiecărui cerșetor? Orfan de la cinci ani surdo-mut, cu șapte frați și mai știu eu ce. În acest articol aș vrea să documentez o chestie foarte evidentă: banii dați cerșetorilor pentru mâncare nu vor fi folosiți conform scopului.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.