Cu tagul: turism

  Cătălina Monulești

Deschisă circuitului turistic pentru doar cinci zile pe an (14 – 18 August și Ziua Minerului), galeria minieră Cătălia Monulești de la Roșia Montană este un complex labirint de tuneluri aparținând tuturor epocilor miniere începând din Antichitate și până în prezent. A

  Ieri n-a fost deloc o zi pierdută!

M-am trezit devreme, la 10:40, mi-am făcut tabieturile, am mâncat și pe după masă am plecat din Cluj, că prea mă agasa muzica bisericescă de peste tot. Așa că m-am dus la Roșia Montană, să vizitez galeria minieră Cătălina Monulești, obiectiv turistic vizitabil doar cinci z

  Scurtissime – 15 August 2013

Nu știu, piesa asta are ceva atât de trist… Vizite ghidate la Roșia Montană. Se vizitează: Cariera Cetate, galeria Cătălina-Monulești, casele restaurate din comună și stația pilot de epurare a apelor acide. Interesant. Înfrângerea suferită de tătari în timpul expediț

  Scurtissime – 13 August 2013

Cred că acesta este cel mai vesel cântec pe care l-am auzit în ultima vreme. Cu siguranță vă va înveseli dimineața într-un mod incredibil și nu pot decât să vă spun că am fost profund înveselit de munca omului. Se vede că-i place piesa, se simte, se trăiește și se ascult

  Scurtissime (348)

Sărăcia din SUA este cumva mai cruntă decât cea din România, pentru că ăia au arme de foc și, deci, au potențialul de a face ravagii. Sau nu se poate compara? Cea mai bună recomandare de weekend: mergeți să vizitați Țara Hațegului. Aveți detalii complete. Accident inevitabi

  Scurtissime (343)

După cum am mai spus, grafenul este un material foarte interesant. Peștera Tăușoare, cea mai lungă din Carpații Orientali, va fi introdusă în circuitul turistic: Consilierii judeţeni au stabilit un tarif de vizitare de 20 de lei/persoană/tură, un tarif de filmare în scop comerc

  Scurtissime (274)

Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și avionul a aterizat, c

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.