Cu tagul: ungaria

  Ungaria și refugiații

Nu știu de ce lumea este șocată că Ungaria ia măsuri împotriva imigrației ilegale. Sigur, măsurile sunt cumva inumane, sunt tâmpite, nici nu ne putem aștepta de la altceva de la un tâmpit, dar faptul că Ungaria ia măsuri, orice măsuri, nu este sau nu ar trebui să fie un șoc

  Urmează Zidul Budapesta – Moscova?

În mod fățiș, premierul ungar coalizează cu Rusia. Ceea ce, pe noi, ne pune într-o poziție vulnerabilă, pentru că ruta noastră spre UE trece prin Ungaria și pentru că, prin aceasta, căderea Ungariei din principiile NATO și UE echivalează cu ruperea podului de aprovizionare a

  Refugiați români în Ungaria

Istoria asta ne-a fost furată și avem noroc cu sursele externe, întrucât pe cele interne nu știu cum ne putem baza. Ideea este cam așa: în anul 1989, din România fugeau mii de oameni și ajungeau  în Ungaria, la Debrecen, având statutul de refugiați din calea comunismului.

  Scurtissime – 13 Iulie 2014

Fizica teoretică rezolvă și probleme mai pământești cum ar fi, de exemplu, încâlcirea firelor căștilor audio. Jur că ceva de genul acesta am visat acum vreo cinci zile. Mă rog, eu m-am gândit la un sistem optic de detecție a rachetelor, dar na… Poate sunt eu paranoic, d

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.