Roșioară la cuptor cu mămăliguță și usturoi
Da, știu că roșioarele nu sunt printre cei mai delicioși pești de apă dulce, dar din când în când trebuie să mai schimb peștele pe care-l mănânc, ca să nu mă plictisesc și să nu mă saturez. Așa că zilele trecute mi-am făcut niște roșioare la cuptor cu mămăligă și mujdei, că n-am mai mâncat de nu mai știu când.
Ca să fie treaba oablă, țin să precizez că am folosit roșioare de proveniență sălbatică, adică nu de pescărie. Ceea ce este un mister: sunt oameni care pescuiesc lacurile din țară și duc peștele la centre de colectare special amenajate lângă baltă? Nea Puiu, cum e?
În fine, am luat de la Kaufland niște roșioare eviscerate la pungă, congelate, așa că le-am lăsat să se decongeleze peste noapte. Apoi le-am curățat de solzi, firește, le-am mai spălat încă o tură, după care le-am dat la cuptor, la foc mic, timp de o oră, poate o oră și jumătate, într-o tavă unsă cu puțin ulei de porumb.
Apoi, după ce s-au gătit, le-am scos pe o farfurie cu niște prosoape de hârtie pe ea, la scurs și răcit, fiindcă mie îmi place peștele la temperatura camerei, și m-am apucat să fac mămăliga și mujdeiul. Și nu, n-am condimentat carnea de pește, deloc. Deși, dacă îmi recomandați cu ce s-o condimentez, îmi mai fac o tură.
Mi-a ieșit asta:
Roșioară (pește de apă dulce) coaptă la cuptor, cu mămăliguță
No, sănătate!
Prefer să evit pești de ăștia, pentru că mai mult mă enervez culegând oase, decât să savurez carnea… Tot mai bun e un file de ceva pește cu puține oase 😀
Dacă știi să-i culegi, n-ai treabă cu oasele. 😛
Eu mănânc pește doar de câteva ori pe an, iar atunci vreau să fie eviscerat, curățat de solzi, fără cap și fără oase. Hmm, cred că numai peștele file se încadrează.
Da, cred că da. =))
Eu nu stiu sa-ti recomand condimentarea acestui peste dar iti recomand sa incerci data viitoare pestele dorada in crusta de sare. Dau eu reteta daca nu o gasesti in amanunt pe net. Promit ca iti va iesi si iti va placea teribil 🙂
E foarte tare rețeta aia! 😀
:))) Incearc-o sa vezi ce tare e si pestele. E cel mai usor peste de gatit in acest fel. Are doar oase de schelet, fara a fi nevoie sa faci alte „scuipaturi” 🙂
O să-mi iau, când o s-o găsesc.
La noi se gaseste la aproape toate pescariile in varianta refrigerata chiar. Intreaba de el.
Aseara eu am fost rasfatata cu pastrav la cuptor si mamaliguta 🙂 (se intampla sa mai gateasca si prietenii pt mine, nu doar eu pt ei). O cina la miezul noptii bine meritata dupa o zi nebuna, nebuna 🙂
Înseamnă că trebuie să caut o pescărie.
Nea Puiu a umblat pe la Prut vreo 3 zile :))
Deci, din câte am observat de-a lungul prestigioasei cariere pe malul gârlei, roșioara e numai și numai sălbatică. Adică, nici o amenajare nu populează intenționat roșioară pentru comercializare. Ea se dezvoltă liber și poate fi capturată cu plasele odată cu crapul/novacul/sângerul sau ce mai depopulează domniile lor. Așa ajunge la magazin, eu personal nu cred că pescăriile cumpără de la pescari sportivi.
Păi și atunci cum ajunge în comerț?
Credeam că ai înţeles. Când trag pescarii plasele, pe lângă obiectul muncii (crapul) mai se agaţă şi plătici, roşioare, bibani etc. Dezvoltarea acestora în exces nu ajută, ăşa ca sunt vândute odată cu exemplarele mari
N-am înțeles cui sunt vândute. Sunt centre de colectare a peștelui?
De ex, o baltă dragă mie, Şovârca, are magazin propriu de desfacere în Galaţi. Nu sunt centre de colectare, sunt magazine de profil (aici includem şi superhiperultramarket) care au contract cu amenajarea respectivă. Nu te gândi la ceva de genul cherhana, pentru că nu există aşa ceva.
Și care-i sistemul? Mergi pe baltă, prinzi pește și dup-aia?
Sistemul e aşa: eu, magazin, am nevoie de x,y,z specie pe raft. Ştiu că x o achiziţionez de la Şovârca, în schimb n-are y şi-l sun pe administratorul de la Pupăza, că ştiu că are. Dacă e nevoie, pentru z, sun în Deltă. Am clienţi pentru roşioară şi ştiu că la Murighiol pe lângă şalău, găsesc şi roşioară etc.
Da, sistemul e ‘am papuc, plec după marfă’ Sincer, nu ştiu cum e cu peştele oceanic, probabil Constanţa e mama lor, nu ştiu
Aha. Deci balta are pescari angajați care aia fac toată ziua?
O da, băieţi care de obicei sunt şi paznici acolo 🙂
Aha. Deci dacă io, dilău, mă duc și prind zero carași de zece kile și două roșioare de-astea, ori le arunc în apă, ori le gătesc, că n-am cum să le comercializez civilizat la ăia de au balta?
Sub nici o formă! Le-ai prins, ai de ales – le reţii dacă respectă indicii din permisul de pescuit sau regulamentul amenajării, sau le eliberezi. De vândut, sub nici o formă. Legal, zic 🙂
Mai e o categorie de furnizori de care-am uitat: pescarii care au licenţe de pescuit comercial. Sunt atât pePrut cât şi pe Dunăre. Ei au voie să pescuiască într-o anumită perioadă specificată în contract, au dreptul să reţină specii specificate în acelasi contract. Că ei reţin sturion, sau crăpoaice cu icre în prohibiţie, e altă poveste. Acel peşte, o parte din el, ajunge tot în comerţ.
Aha, deci acum am înțeles: ăia de la firma de scria pe etichetă au sunat la balta de pe etichetă și au zis că le-ar trebui balauri, dragoni și roșioare, iar paznicii, care sunt și pescari, au prin pește, printre care și ăla cerut, și l-au livrat. Corect? 😀
Corect.
Super. Uite, drept mulțumire pentru că m-ai lămurit și pe mine, îți dezvălui și ție cam care ar fi locul unde aș fi tentat să mă apuc de pescuit. Virtual măcar. =)) Pe lacul Darvăstău. 😀
în primul rând, dacă vrei să te apuci de pescuit, să nu mai spui nimănui de caraşi de 10 kile, da? :)))))
Drept mulţumire, îţi răspund că nicaieri nu-i ca la Prut :)) Sunt extrem de mulţumit că-i graniţa acolo şi se pătrează arealul în condiţii excelente pentru zona asta de ţară.
Da, arată super lacul! Da’ când eu am Delta la 100 km nebun aş fi………
Da, chiar că. Oricum, nu cred că sunt 100 de kilometri, cred că e mai puțin…. =))
Mda, aşa e, comicăria naibii e că Prutul se varsă la Galaţi, iar noi am fost 80 km în amonte să pescuim…..
Știu că aveți locul vostru! =))