In categoria: Diverse

  Definirea definiÈ›iei de om

Peste 10,000 de ani, vom putea transplanta mintea umană într-un corp de pisică (ce-i drept, microcipată la greu). Ființa rezultată, cu minte de om și trup de pisică, ce va fi? Om sau pisică? Sau altceva, gen om-pisică?

  Dan C. Mihăilescu

Eu sunt vinovat pentru plecarea lui Dan C. Mihăilescu de la ProTV, pentru că nici măcar nu am TV, deci nu mă uitam la emisiunea dumnealui, deși ocazional o urmărea pe internet, prin câte o înregistrare.

  ÃŽn caz că vă întrebaÈ›i

Sunt bine, deși cam răcit, atât de răcit încât ieri n-am putut să duc mașina la service, așa că o voi duce mâine, iar când nu muncesc mă joc Fallout 4. Câteva zile, nu se va prăbuși lumea fără mine.

  CunoaÈ™terea, cel mai frumos after-school

La Cluj Napoca, ASUR și compania 3Pillar Global organizează Better Tomorrow Charity Week, un eveniment prin care până în 16 Noiembrie să încercăm să strângem cât mai multe jucării legate de educație și cunoaștere, indiferent dacă vorbim despre jucării științifice, căr

  Clubul Colectiv, salvati-l pe Ciobanu Daniel

Salvati-l pe Ciobanu Daniel! Ce s-a intamplat pe 30 octombrie 2015 ne este tuturor cunoscut. Printre cei ce se lupta pentru viata este si Ciobanu Daniel, tatal a doi copii, aflat la Clubul Colectiv, in seara fatidica pentru a filma evenimentul. Daniel este la Spitalul de Arsi si a suferit

  Scrisoare deschisă către ministrul Bănicioiu È™i secretarul de stat Arafat: salvaÈ›i vieÈ›ile victimelor de la Colectiv

Bruxelles, 5 noiembrie 2015 SCRISOARE DESCHISĂ Domnule ministru Nicolae Bănicioiu, Domnule secretar de stat Raed Arafat, Suntem un grup de reprezentanți ai societății civile: români din instituțiile europene, din comunități ale diasporei, asociații și organizații non-guvernamen

  Soci, decădere

Nu cred în blesteme, deci nu cred că este întâmplătoare măreața decădere a orașului Soci imediat după olimpiadă. Pur și simplu, nu cred că oamenilor le pasă sau, dacă le pasă, nu sunt suficient de mulți încât să și schimbe ceva.

  Ultima primăvară pe Ada Kaleh

Recent, am început să dau peste tot felul de materiale de presă despre insula Ada Kaleh, actualmente la 40 de metri sub nivelul lacului de acumulare Porțile de Fier, așa că m-am apucat să caut informații și materiale video, dând peste acesta.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.