In categoria: Internaţional

  Tehnologie chineză

Tehnologia chineză este OK până în momentul în care viața oamenilor depinde de fiabilitatea ei. Atunci este chiar oribilă. Îmi pare rău de victime, eram în concediu când s-a întâmplat, așa că am aflat doar ieri despre asta:

  Prețul renegocierii cu Bechtel

Nu cred în chestii moca. Iar prin faptul că la negociere s-a implicat toată lumea, mie ceva mi se pare suspect. Așadar, cred că România a făcut un troc cu SUA: renunțăm la Bechtel, iar în schimb trimitem trupe în Libia, Siria sau unde naiba vom mai instaura democrația.

  Leif Andreas Larsen

Leif Andreas Larsen (9 Ianuarie 1906 – 12 Octombrie 1990) este un nume important, întrucât este cel mai decorat ofițer aliat (SUA, nu România) din timpul celui de al Doilea Război Mondial.

  Apariția unei țări

După ce milioane (!) de oameni au murit, după niște atrocități incredibile (sate întregi măcelărite) și după eforturi diplomatice internaționale, până la urmă Sudanul s-a oprit din a-i ține cu forța pe lângă ei pe cei din Sudanul de Sud, prin acordul de pace de la 6 Ianua

  Șomeri supercalificați

SUA are o problemă. Odată cu oprirea temporară a programului spațial, prin casarea navetelor spațiale datorită vechimii, NASA s-a trezit că are o gașcă de astronauți (cosmonauți e termenul rusesc) pe care nu mai are cum îi pună la muncă, fiindcă momentan nu prea mai au cu ce

  O poveste grețoasă

Nu se întâmplă în România! Ci în SUA (La mulți ani, cu jumătate de gură!). O femeie a murit într-o piscină publică (bazin) și a plutit pe fundul apei, în caniculă, timp de trei zile.

  Ce facem cu Siria?

Regimul totalitar din Siria condus de Bashar al-Assad a ucis peste 1,400 de oameni, a încarcerat peste 10,000 de oameni și i-a dat ordin armatei să împuște orice grupare de cinci sau mai mulți oameni.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.