In categoria: Internaţional

  Viorel, contrarevoluționarul

Într-o seară, plecând mai devreme de la crâșma din gară pe unde-și făcea veacul printre genii decăzute în idioțenie și curve grațioase căzute în dizgrația în care ajunge orice echipament uzat moral și tehnologic, un pic aburit de locțiitorul de coniac pe care-l ingerase

  Mai suntem în NATO?

Nu discutăm politică, doar întreb dacă mai suntem în NATO, întrucât la nicio conferință de presă a unor înalți oficiali de-ai României n-am mai văzut, de câteva săptămâni, steagul NATO.

  Criza civilizației consumeriste

Să behăi, pe cuvânt dacă vă mint. Mi-a stat mintea în loc când am văzut nu doar că nu sunt singurul care crede că ne apropiem de limita maximă a progresului civilizației consumeriste, prin teoria pe care am lansat-o, teorie conform cărora sursele de hrană nu vor mai putea cre

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.