Nebunele pasiuni trecătoare ale sângelui tânăr
E ciudat, mă gândesc, cum marile pasiuni alte adolescenței dispar din suflet odată cu trecerea timpului. Am trăit porția mea de pasiuni, dar astăzi, însă, nici nu mai știu cum arătau, sau cum le chema.
E ciudat, mă gândesc, cum marile pasiuni alte adolescenței dispar din suflet odată cu trecerea timpului. Am trăit porția mea de pasiuni, dar astăzi, însă, nici nu mai știu cum arătau, sau cum le chema.
Mai țineți minte cum era în tabără? Țin minte că odată eram în ceva tabără prin județul Argeș și sala de mese era prea mică pentru numărul de copii. Așa că mâncam în schimburi, întâi mâncau fetele mici, apoi cele mari, apoi băieți
De obicei îmi iau țigări de la un magazin de lângă mine. Și, de obicei, îmi iau Pall Mall albastru, lung. Azi dimineață, însă, am cerut un Pall Mall roșu, lung. Studenta m-a ascultat cu o aparentă atenție. Și mi-a dat tot Pall Mall albastru, lung.
OK, nu am fumat nimic ilegal și nici nu mă plictisesc suficient încât să-mi fiu propriul detractor, dar trebuie, din motive de conștiință, să-i dau cezarului ce-i al cezarului.
Știți că zilele trecute scriam despre prăjitura punci cu rom, prăjitura pierdută a copilăriei mele. Ei bine, soră-mea a găsit rețeta. Și, cum în acest week-end trebuia să vină până la Cluj, a spus că o să-mi aducă.
Mă rog, nu în viață. Preferabil, adică. În fine, vreau să spun că aceasta este tehnica mea de a mânca croissant. Întâi, cu grijă, mănânc aluatul din jurul miezului, cu grijă, să nu sparg cocoloașa iar, la final, mănânc cocoloașa cu tot
Caut o prăjitură, dar n-o mai găsesc. În Petroșani ea se chema "Punci cu rom". Și nu, nu e băutura, ci era o prăjitură făcută din două foi asemănătoare cu cele de cremeș iar la mijloc, într-un strat gros, era un fel de cremă/ pastă de ciocolată cu rom
Îmi plac fructele exotice. Copilăria mi-am petrecut-o sub jegosul bocanc comunist, într-un mic oraș mineresc dintr-o vale care este, chiar și acum, o rană deschisă în trupul țării ăsteia. Adică nu prea se găseau fructe exotice.
După ce m-a speriat îngrozitor dulăul, într-o stare de semi-leșin fiind, trec pe lângă Turnul BRD. Acolo, pe balustradă, erau două babe care povesteau. Nu știu ce i se părea ciudat uneia dintre ele, dar se uită la mine.
Am avut de legalizat un act. În speță, nu e nicio mare brânză. Faci niște copii xerox, te uiți să fie identice, faci niște înregistrări într-un registru, eventual și ceva electronic, pui ștampila, tai chitanța și pa. Să zicem că ar lua 15 minute…
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design