Afară lătră câini a jale, a durere şi-a pustiu Şi încet-încet totul devine de un roşu sângeriu, Iar cei căzuţi în luptă contra ciumei roşii Îşi blastămă cu sete, din cavou, nepoţii.   Afară cerul se-nchide opac şi gol şi moare, Este

Nu pot să descriu în cuvinte mâna ce mă apasă pe piept cu putere, Parcă totul a fost la figurat, parcă am fost o tragedie la pătrat, Tot ce-a fost odinioară între noi fără a noastră vrere Încă înainte de a-ncepe cu adevărat s-a şi terminat.  

Dansez singur în noapte, Te strâng la piept Şi nu eşti lângă mine, Îmi lipseşti şi-n vis. Şi-n vise te sărut, De mii de ori Te-mbrăţişez.   Iar ploaia mătură aleea pustie, Pustiu sunt şi eu fără tine, Mi-e frig şi noaptea se lasă peste mine. Te

Mi-a plăcut odată de un înger Iar el se juca cu mine.   – Înger, îngeraşul meu nu mai pot de dorul tău, mă gândesc mereu la tine, şi, din când în când, la mine. Am fost mic, m-ai făcut mare am fost slab, mi-ai dat putere, în

O ultimă reprezentaţie a unui circ Ce s-a jucat cu doi actori banali, Cu o actriţă suspinând Şi un actor întrebător, Ce se repetă zi de zi C-un alt decor şi alţi actori S-a coborât pe strada mea, În casa mea, în viaţa mea.   Dar vai, actriţa, t

Ce tristă e gara pustie Şi trenul în gară aşteaptă: Grăbeşte spre mine, iubito, Şi pasul spre mine îndreaptă!   E noapte şi e răcoare, Trecut este şi miezul nopţii, Iar luna atârnă-ntr-un pom, Mai trist ca un suflet de clovn!   Simt inima ta cum of

Eu n-am să plâng De-a vieţii melodramă, N-o fă nici tu Când totul se destramă.   N-am să privesc Cum soarele răsare, Tu să o faci, Căci altfel va dispare.   Nu am să uit, Deşi uitarea vine, N-o fă nici tu, Rămâi în gând cu mine.   D

Plouă din vad în vad Şi prin răcoarea dimineţii Gândurile fierbinţi mă ard Pierzându-mă în vălul ceţii.   Eu simt că te-am pierdut, Şi-mi pare sincer rău, Tăcerea mi-e de lut, Iar pasul greu.   N-am ştiut cât te iubesc, Dar scump eu am

Camera mea goală este un empireu În care eu fac legea şi sunt un semizeu. Pe zidul negru, rece, privirile îmi cad, Şi astea-mi lasă-n gură un gust puţin cam fad.   A liniştii ecouri de ziduri se izbesc Şi amintiri cu tine în gând îmi năvălesc. P

Câtă vreme-am să m-alin în abstract chiar nu ştiu, câtă vreme-am să te las să îmi scapi iar şi iar, iar nu ştiu.   Câtă vreme-am să sper c-ai să vii înapoi, să tresar, să am iarăşi un rost, să fim iarăşi ce-am fost, sau mai mult, m