Meniul buclucaș (2)
Eu, când am deschis meniul, Mă uitam ca Paul Verlaine Doar că nu știam franceză Și-am luat supă de bostan.
Eu, când am deschis meniul, Mă uitam ca Paul Verlaine Doar că nu știam franceză Și-am luat supă de bostan.
De-ai ști, Doamne!, cât mă doare Când văd prostia crescând la soare, Ca o buruiană intruzivă pe pământ Ce nu va fi, cred eu, biruită nicicând.
Năpârca aceasta spurcată rânjește morbid a strigoi Și cu urlete groaznice, de fiară, începe să vocifereze Deși a plagiat și se scuză că așa se face treabă la noi Nici prin ruptul capului nu ar vrea să demisioneze.
Democrația – această demoazelă puerilă – Se lăsa tăvălită-n public de niște golani, Se pare că erau niște puștani plini de bani Iar ea era doar o curviștină carismatică.
Cumătrul vulpe și-a prins laba-n capcană Apoi a fost hăituit și hulit și mușcat și spurcat Pentru ceea ce, pare-se, a făcut rău cândva Și va ajunge-n jungla deasă de la Rahova.
Cumplit m-apasă zidul acesta prea crud și prea rece E ca un tablou suprarealist pictat de-un pictor orb, Înainte, în soare, eram un falnic și imens uliu sau corb, Iar acum sunt doar un deținut ce observă timpul cum trece.
Noaptea scot demonii de sub pat Și le dau să mănânce și să bea. Până la urmă fiara nu este rea Comparată un bărbat gelos și turbat.
Trecusem odată prin fața unei biserici Cu moaște prețioase de sfinți, zice-se, Iar lumea se-ngrămădea buluc să le pupe, Să le pice bine, cu vin, sarmalele.
Ea taie savarina tacticos cu cuțitul Și mănâncă salamul mușcând din el, El mănâncă pizza la borcan, cu supă Și-mpreună sunt o familie model.
Mă uit în buzunar, îmi număr de trei ori chenzina Și mă simt fericit fiindcă sunt, de voie, pieton Deși, la o adică, aș fi putut să fiu și eu beton, Dar ăștia au scumpit din nou benzina.
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design