Aseară am luat o juma de câine

Sub mașină. Un tir din contrasens a decapitat un câine pe care l-a aruncat sub roțile celor din coloana în care circulam și eu. Numai că eu, printre alții care aveau mașina mai joasă, l-am mai frăgezit auxiliar, că era un dulău de talie mare iar leșul era destul de înalt.

  Nuntă de zi?

În urma articolului nu foarte evlavios pe care l-am făcut despre biserică, mă sună frate-mio să-mi spună să-l scot, că-mi poate face rău. Dacă mă afurisesc și nu mă mai primesc în biserică?

  Culoarea nevăzută a lucrurilor

Acum mai bine de o lună de zile, când am îmbătrânit fiindcă fost în turla de la Catedrala Catolică Sfântul Mihail din Cluj Napoca, m-am jucat cu aparatul foto, explorând culorile și fața nevăzută a lucrurilor, m-am concentrat pe esența de dincolo de aparență și pe anumite

  Imediat se închid ușile trenului numit SuperBlog

Astăzi am aflat că celebrul Orient Express, cel cu care îmi călătoreau mințile prin frumoasa Românie acum poate două decenii, căci doar în imaginația mea de copil mă vedeam frumos și bogat călătorind în el, are concurență, un semi-necunoscut dar tot atât de luxos tren nu

  Să ridice mâna cine nu și-a luat banii

Tot despre Oltchim, că mă oftică atunci când văd atâta ignoranță în jur. Bineînțeles că Dan Diaconescu n-are bani să cumpere combinatul. Beat de iluzia puterii, acesta a crezut că cei ce-l plac ar putea strânge două miliarde de euro. Sau, măcar, vreo cincizeci de milioane.

  Vreau să te cunosc!

Te rog, dacă ești dintre cititorii regulați* ai blogului, lasă mai jos un scurt comentariu despre tine, cu cele câteva informații pe care dorești să le împărtășești public. Vreau să ne cunoaștem. Te rog. Mulțumesc. Ex.: Robin, 30, Cluj Napoca/ Petroșani.

  Eu țin cu ursul

Dragă prietenă / Dragă prietene „Încă un om a fost omorât de urs!,” așa scria de curând presa. Eu zic că de data asta a fost o luptă dreaptă. Omul era de fapt un braconier din cei care pun capcane și lasă căprioare, urși, iepuri, lupi sau vulpi să agonizeze în

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.