O fază ca-n Hitchcock
Pe autostrada pustie goneam agale cu un lejer 100 – 110 Km/h, ne-grăbindu-mă nicăieri, doar mergând spre a treia mea casă, spre Cluj, într-o tihnită duminică seara.
Pe autostrada pustie goneam agale cu un lejer 100 – 110 Km/h, ne-grăbindu-mă nicăieri, doar mergând spre a treia mea casă, spre Cluj, într-o tihnită duminică seara.
N-aș fi vrut să scriu asta, nu în weekend oricum, dar m-e frică, mi-e groaznic de frică, de groază, vizavi de ceea ce se va alege de țara asta.
Nu discutăm politică, doar întreb dacă mai suntem în NATO, întrucât la nicio conferință de presă a unor înalți oficiali de-ai României n-am mai văzut, de câteva săptămâni, steagul NATO.
Într-o zi, m-am trezit că am cea mai jegoasă mașină din parcare. Fie și le-au spălat toți aproximativ simultan, fie a mea s-a jigărit în ultimul și penultimul hal, așa că – observând asta – m-am hotărât ca, de urgență, să iau măsuri și să merg cu ea la spălat.
Îmi iubesc țara. Dar îmi doresc să am copii, la un moment dat. Și trebuie să mă întreb: – Oare chiar vreau ca aceștia să vină pe lume și să trăiască într-o țară care nu-i poate ajuta nici măcar cu un diagnostic corect, nu dacă, ci atunci când inevitabil se vor î
Mă privea implorator cu ochii placizi Și ar fi vrut de la mine să-i mai dau Ceva din ceea ce să-i dau nu vreau. Pesemne i-a plăcut salata de omizi.
Mă refer la oameni de-ai trusturilor de presă care se cred excepțional, somptuos, magistral, redutabil, cvasi-exghaustiv, apoteotic și incredibil de inteligenți, ceva de speriat.
În Bărăgan, producția agricolă din acest an este compromisă din cauza secetei. În general, nimeni nu mai vinde nimic, în special nu se vând cereale. Din câte am aflat, oamenilor nu le ajunge producția proprie de porumb pentru animalele din ograda, așa că nimeni nu mai vinde.
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design