La nervi, eu sunt un pui de zmeu Și mușc, deși îmi pare apoi rău. Dar atunci nu eram, sincer, eu Căci mă strângeau chiloții, zău!
Oho, când văd ce numiri minunate face USL-ul în materie de miniștri ai unui guvern bun, just și drept, cred că e cazul să ne pregătim buzele, să le umezim, că urmează să avem activitate cu ele și, mai mult, ca să fie meniul complet, să ne facem clisme cu aloe vera, că urmea
Vizavi de bătaia fotbalistică de la Cluj s-a scris ceva. A scris și Mihnea Măruță, a scris și Zicu, a scris Liviu, Gabriel, au mai scris și alții. Totuși, țin să mai punctez și eu câteva chestii:
Dom’ne, nu e nimic greșit să prospere în tine spiritul competițional, să-ți placă atmosfera de competiție și să participi la tot felul de concursuri pe internet. Nu e nimic greșit nici să vrei să câștigi sau să încerci să-ți demonstrezi valoarea. Dar este o limită
Nu port în suflet ferecate decât celulele unor vechi iluzii Și-n cazemata gărzii am doar prăfuite, sentimentale confuzii. Dar camera de bal pe care mi-ai dăruit-o c-un sărut Am s-o păzesc cu doi dulăi ce iute se asmut.
Îi cam stăteau printre dinți cipsurile orânduirii Căci mâncase autostradă și catedrală a mântuirii, Dar niște carne ar fi vrut și el, săracul, Chiar dacă, ce-i drept, încă n-a luat Bac-ul.
Dragii mei, țin să vă spun că sunt parte din juriul concursului de gătit cu vase PyroFlam, organizat de către cei de la real,- Hyepermarket.
Prima ar fi că McDonads a pus-o de o campanie online prin care să cumpere 400 de bloggeri din UK să spună că mâncarea lor e sănătoasă, nu ca fraierică de Jamie Oliver, acel bucătar celebru, care a spus că mâncarea lor ar conține nu știu ce aditiv alimentar toxic șoi că nu
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design