Universuri sparte…
Conform educației pe care am primit-o, am învățat la școală faptul că universul matematic este continuu și n-are cioburi, sau regiuni decuplate, la fel cum am învățat că legile matematicii sunt omogene.
Conform educației pe care am primit-o, am învățat la școală faptul că universul matematic este continuu și n-are cioburi, sau regiuni decuplate, la fel cum am învățat că legile matematicii sunt omogene.
Ultima teorie pe care am auzit-o la coadă la CEC: mentalistul Cristian Gog i-a hipnotizat pe toți să-l voteze la Românii au Talent.
Dom’ne, mă dezgustă concursurile de talent în care sunt introduse tot felul de cazuri sociale, de parcă problemele financiare cresc talentul aparținătorilor în materie de artă, talent și frumusețe spirituală.
Am un cupon de reducere pe Vola.ro, cupon în valoare de 30 de euro, de dat gratis cuiva care vrea să zboare cu această agenție de turism. Totuși, întrucât nu-l voi oferi doar pentru a fi pus la portofoliu, fără a-l folosi, l-am pus spre oferire și pe Lucruri Gratis astfel încât
Let’s Do It România 2012 a fost un mare fiasco, cel puțin în municipiul Hunedoara, în Hațeg și Petroșani. Și o spun cu toată responsabilitatea.
În timp ce Adrian Năstase se fofilează cu varii avocați în cazul Trofeul Calității, sperând să expire și să se prescrie fapta luna viitoare, grecii ne dau o lecție de democrație inversă față de a noastră, limitând libertățile personale întru folosul întregii comunită
Te privesc sorbind literele de pe foaie La fel cum din suflet ți-aș soarbe iubirea, În gând porți romanul, în suflet despărțirea Și-n ochiul meu te văd fugind vesel prin ploaie.
1. Sunt… Eu sunt o-mperechere de straniu Şi comun, De aiurări de clopot Şi frământări de clape – În suflet port tristeţea planetelor ce-apun, Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape… Ecce Homo
Noi, europenii și americanii. Alții? Dă-i în sarmale de înapoiați că nici n-au ajuns pe lună, nici nu lucrează în IT și nici n-au inventatori cu duiumul.
Cât am fost în facultate, eram implicat în varii activități, printre care era și aceea de a traduce diverse lucrări de specialitate din limba română în limba engleză, în formatul folosit și de IEEE, recent adus în atenția publicului de frauda domnului Ioan Mang, ministru al
© 2007 - 2012 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design