Regrete tardive

Acum vreo două săptămâni, uitându-mă la o înregistrare a TVR cu primul antrenament al naționalei pe Arena Națională, am văzut cum unul dintre jucători a smuls un petec de gazon în timp ce se antrena cu mingea.

  Plecat la #clujbrandstour

Mi-am luat inclusiv o zi liberă pentru a mă cunoaște cu oamenii care vin la Cluj Brands Tour și cu brandurile locale, ceea ce cred că spune mult, că n-am o infinitate de zile de concediu.

  S-a furat săpunul

Iaca poznă! S-a furat săpunul dintr-o baie a vagonului. Între Deva și Simeria m-am dus la toaletă și, evident, am folosit și săpunul. Interesant este că, deși săpunul era complet alb, era puternic parfumat a lămâie, ceea ce îl făcea oarecum atractiv.

  Ambasada SUA vs. primăria din Baia Mare

Nu știu voi ce părere aveți, dar când începem să primim sfaturi nesolicitate de la ambasadorii SUA, mie îmi crește tensiunea. A scris și Arhi despre asta, iar de când a început scandalul mă freacă și pe mine în dosul capului și mă oftică atitudinea diplomatului american.

  File de somon cu cartofi natur

Nu prea m-a încântat pe mine cum a ieșit somonul înăbușit cu legume la grătar, pentru că nu mă dau în vânt după carnea de somon, așa că m-am gândit să mai încerc o dată, cu o altă rețetă, să văd cum iese.

  Cum se dă un pliant?

Mergeam pe un trotuar lat din Cluj, gândindu-mă ce pâine să-mi iau dacă nu găsesc Bio4Corn la Kaufland, respectiv dacă statistic sunt șanse mai mari să mi se facă poftă de pui sau de vită, precum mă întrebam și pe unde naiba am pus factura aia de la electricitate…

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.