Cu tagul: bani

  Copile, țara te vrea prost!

Dar nătâng rău, nu doar așa, prost. Tufă de Veneția de prost, nu așa. Prost făcut grămadă, de să dai în gropi de prost. Dacă se poate să fii cât mai cretin, să poată și politicienii cei mai idioți să-ți scuipe semințe în cap. Cum să zic? Țara te vrea prost de să b

  Compromis

Chinezu spunea la Din On în Off  (2) că banii din blogging ies în urma unui compromis, respectiv că BCR are o campanie mișto la care participă bloggerii care sunt de acord cu banca sau care pot face compromisul de a recomanda serviciile unei bănci pe blog. Niște chestii de bun sim

  O poveste despre bani și iubire

Mi-a povestit cineva odinioară o fază. Doi oameni simpli cu salarii mici de bugetari de la fundul lanțului trofic doreau să se căsătorească. Pentru asta au strâns lună de lună câte 300 de lei din cele două salarii mici (unde mai pui că stăteau și în chirie) timp de un an, d

  Să-mi cadă fața pe jos!

Da, e pleonasm, că n-avea cum să-mi cadă fața pe sus. Dar lăsând pleonasmele folosite ca licențe poetice la o parte, azi m-am dat dreq cu statul român. Să vedeți fază de groază!

  O eroare în legea educației

Noua lege a educației prevede ca și școlile private să primească fonduri de la stat. Și nu înțeleg de ce, pentru că școlile private sunt niște afaceri și, deci, astfel de sprijin este ilegal și anti-concurențial.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.