Cu tagul: cluj

  Gânduri de călătorie – 18 Februarie 2018

Laptopul, tableta și telefonul pune -le într-o ladă de control. Geaca și ghiozdanul într-alta. Nu am lichide. Ridică mâinile și stai nemișcat. Lasă mâinile și stai nemișcat. Ia loc pe scaun, că poate ai obosit după cursa de șobolani. Te-ai descălțat? Bun, stai să te caut

  S-a rupt ceva în acest popor

Am fost acolo, în piață, când riftul catastrofal s-a căscat între PSD și actuala și viitoarea clasă de mijloc., inima acestui popor Nu știu, cred că eram vreo 100 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Apoi, pe măsură ce revolta își întindea flacăra mistuitoare, am devenit tot

  Câteva gânduri răzlețe

Nu sunt în țară dar, dacă aș fi fost, m-aș fi dus la protest. Chiar și cu beteșug pe stânga, cum sunt acum. La ultimul protest la care am fost, cât încă eram în țară, am învățat despre paradigmele sociologice din educație. Nu prea mult, din păcate, pentru că erau într

  Întrerup programul meu de vineri

Eu sunt un animal al obiceiului, iar obiceiul meu de vineri este să ies de la birou, să-mi cumpăr lapte și bere, și să mă relaxez și mi-este foarte greu să mă detașez de acest obicei care are o simbolistică specială pentru mine: am muncit toată săptămâna bine, acum este ca

  Muncă în Cluj și nu numai

Mă uit în jur, acum fiind prin Manchester, și văd ceva familiar nouă, clujenilor, a anume reverberație de muncă, de activitate, de a produce bani asemănătoare cu revelația cea dintâi pe care o au oamenii care vin la Cluj în căutare de locuri de muncă: aici este de lucru,

  Note de călătorie – 10 Ianuarie 2017

Credeați că aeroportul Avram Iancu din Cluj Napoca este sat fără câini? Tocmai am văzut echipa anti-tero. Fain echipament, kevlar + semi-automată de parașutiști, bune tare! Cafeaua de la AirDolomiti este bună, am cerut un refill. Deasupra Ungariei sunt turbulențe de parcă PSD-u

  Se modifică regulamentul de parcare în Cluj-Napoca

Partea bună, decentă: Aglomeraţia din oraş determină autorităţile din Cluj-Napoca să ia măsuri speciale de reducere a traficului. De la 1 ianuarie, două treimi din locurile de parcare din zona centrală dispar, tarifele se dublează, iar abonamentele de parcare sunt eliminate. Au

  Când va veni Ikea la Cluj

Ikea va veni și la Cluj-Napoca, pe lângă Timișoara și Brașov. La cât de mare este interesul, mă aștept ca instituțiile de protecție civilă să se mobilizeze extraordinar de serios.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.