Cu tagul: drepturile omului

  Scustissime – 22 August 2013

Nu știu să înot. Cred că am plâns zece minute, după ce am văzut faza. Deci niște maimuțe pot să facă ceva ce eu nu pot și trebuie să învăț! Peste patru miliarde de planete locuibile ar putea orbita în jurul unor stele roșii pitice, doar în galaxia noastră. Sursa. Cel ma

  Cine apără dreptul meu la necredință?

Ieri și alaltăieri, dreptul meu la necredință a fost încălcat flagrant, căci toate bisericile au găsit de cuviință să-și pună boxe și să transmită slujba și în afara bisericii. Adică, nu mai este de ajuns că cine vrea să asculte slujba trebuie să intre în biserică,

  Dreptul la memorie

Cumva, discuția aceasta este (sau pare) un pic înaintea vremurilor sale. Chiar și așa, mi se pare important să discutăm despre dreptul omului la memorie.

  Scurtissime (264)

Occupy the Sec, facțiunea intelectuală a Occupy Wall Street, a dat în judecată toți regulatorii federali de pe Wall Street pentru că au ratat sever termenele impuse de lege pentru controlul speculațiilor financiare. Practic, OtS a deschis procese împotriva tuturor șefilor agenții

  Internet în închisori

ÃŽn România, în închisori, este interzis accesul deÈ›inuÈ›ilor la telefoane sau la internet. DeÈ™i am înÈ›eles dece nu-i voie cu telefoane, n-am înÈ›eles de ce nu-i voie cu internet È™i nici n-am înÈ›eles exact de ce anumite grupe de infractori, de exemplu cei cu fapte fără violenÈ

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.