Economisire: Panouri solare
La ce este bună lumina soarelui, atunci când vorbim despre economisire? La producerea atât a energiei termice, cât și electrice, atunci când această energie este captată de panouri solare.
La ce este bună lumina soarelui, atunci când vorbim despre economisire? La producerea atât a energiei termice, cât și electrice, atunci când această energie este captată de panouri solare.
Probabil că suntem în ultimul secol al energiei nucleare așa cum o știm, murdară și periculoasă, întrucât în viitor energia nucleară va funcționa altfel.
Comisia Europeană, venind în întâmpinarea nevilor cetățenilor, și pentru a încerca o rezolvare măcar parțială a insecurității energetice, sau a sărăciei energetice, a creeat un site care ne spune ce și cum să faci ca să reduci cheltuielile de întreținere.
Scârbit de serviciile celor de la Electrica, am fost printre primii oameni care și-a dorit să plece de la ei oriunde vedea cu ochii, m-am interesat de procedură încă din Ianuarie, în Martie am început demersurile cu proprietarul, iar în 21 Aprilie am primit ultima factură parția
Nici n-au venit bine la putere, că deja ne și confruntăm cu o criză energetică, de competenți ce sunt ai noștri în managementul resurselor electrice ale țării. Acum un an aveam suficientă energie electrică, acum nu.
De vreo o lună de zile îi eram dator lui Ice4You cu un răspuns la calupul de întrebări de la articolul De azi, consumăm resursele copiilor. Am răspuns în aceeași zi, am apăsat o tastă greșit, tot ce-am muncit s-a dus naibii așa că doar acum mi-am făcut curaj să refac.
Toți șefii și șefuții de la Dispeceratul Energetic Național ar trebui dați afară, după ce două județe au rămas fără energie electrică pentru că imbecilii de la Transelectrica s-au gândit ei că este o idee bună să întrerupă alimentarea cu energie electrică pe câte
RCS & RDS, care este şi furnizor de energie electrică, doreşte să fie şi distribuitor de energie către consumatori. „În luna septembrie 2015 au fost solicitate licenţele necesare pentru două proiecte pilot situate în municipiul Oradea şi, respectiv, în vecinătatea munici
După Complexul Energetic Hunedoara (CEH), spre faliment se îndreaptă și Complexul Energetic Oltenia (CEO): La trei ani de la înfiinţare, Complexul Energetic Oltenia a adunat patru dosare penale, datorii de peste 450 de milioane euro şi pierderi de 160 de milioane euro. Acum se în
De câteva zile, în Valea Jiului se protestează vizavi de iminenta închidere a ultimelor mine așa-zis viabile, iar aseară unele cantine, în care minerii își primeau masa caldă, au fost sigilate.
© 2007 - 2015 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design