Ce face India?
În India, cele mai mari bancnote au fost schimbate, ca să-i oblige pe cei cu mari sume de bani lichizi, mai întotdeauna obținuți ilegal, să-i schimbe și să iasă la suprafață.
În India, cele mai mari bancnote au fost schimbate, ca să-i oblige pe cei cu mari sume de bani lichizi, mai întotdeauna obținuți ilegal, să-i schimbe și să iasă la suprafață.
În Arabia Saudită, femeile au primit drept parțial de vot. În India (!), hinduși și musulmani s-au apucat să mănânce carne de vită, în semn de protest pentru linșarea unor oameni acuzați că au mâncat carne de vită. Ion Iliescu este cercetat pentru faptele sale.
India este cea mai mare democrație, iar recent alesul prim-ministru Modi părea să fie o alegere bună. Adică, de când India a devenit independentă și și-a pierdut statul de colonie (1947), politicienii care au condus-o au avut în vederea creare și întărirea Indiei ca un stat se
Lacul Bellandur din India, la periferia orașului Bengaluru, este atât de poluat cu ulei și detergenți încât, ocazional, ia foc. Să zicem că n-ar fi mare lucru, ținând cont de specificul Asiei de Sud -Est, doar că în apropierea lacului se află:
Renault au lansat în India un fel de mini SUV, de 3,5 metri lungime și cu un motor de 0.8 litri pe nume Renault Kwid. Desigur, se va vinde doar în India și, în câțiva ani, prin Asia de Sud Est, din cauza prețului mic de 3,500 de euro.
Evoluția tehnologică nu garantează automat și evoluția societății de la genunchiul broaștei mai sus de șoldul acesteia. Ne-o demonstrează în aceste zile India, țară în care un consiliu local format numai din bărbați a decis că două surori, una de 23 de ani, iar cealaltă
infocrestin.com minte la modul grav, și asta mă răscolește dintr-un motiv foarte, dar foarte simplu: Siria are și așa destule probleme, nu trebuie să le atribuim și altele, pe care nu le au. În Siria se produc, și așa, atrocități de nedescris, nu este nevoie să mutăm și alt
Fără nicio legătură, dar absolut fără nicio legătură între evenimente: În perioada în care China s-a apucat să-și construiască niște insule artificiale în Marea Chinei de Sud, bursa din Shanghai a luat-o la deal în sus c-o viteză amețitoare. Pe când au terminat prima in
Indianul Rameshwar Natholi s-a trezit recent cu un dar neașteptat din partea guvernului – autoritățile i-au montat o toaletă ultra-modernă în curtea casei sale din zona rurală a statului Uttar Pradesh din nordul Indiei.
Populația Uniunii Europene este de 600,000,000 de milioane de oameni. Știți ce înseamnă asta? Că poate primi, lejer, imigranți într-un număr de 1% din populație. Adică UE poate primi, lejer, 6 milioane de imigranți.
© 2007 - 2015 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design