PROSTÍE, prostii, s.f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare.
Inițial mi-am propus să nu vorbesc despre asta, că nu vreau să vorbesc despre politică și să-mi scadă karma, dar nu mai rezist și trebuie să o spun pe aia dreaptă: prostul sapă groapa altuia și cade singur în ea.
Fiindcă azi tot plec în concediu:
Pentru că acolo unde este multă inteligență este și multă prostie, câteodată îmi dă cu virgulă la numere întregi de hăbăuc ce sunt, și pățăsc, sau sunt foarte aproape să (o) pățăsc.
Deh, am trăit s-o văd și pe asta. Un tip cu 32 – 34 de centimetri circumferință la brand (e puțin), și-a pus un fel de brățară textilă și lată la cot, ca să-i scoată în evidență brandul.
Odată, din prostia mea și uitarea altcuiva, era să mor. Cu public inconștient de ce se întâmplă, nu așa. Pe de-o parte, mi-e un pic jenă să vă povestesc, fiindcă am fost prost cu spume, pe de o altă parte, însă, veți vedea ce vreau să spun.
Cum era gluma aia cu diateza reflexivă? În România nimeni nu fură, doar se fură, fără a avea musai vinovați.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
