Cu tagul: psd

  Nu e de glumă cu PSD

Am fost și ieri și azi la Kaufland Călărași. La raionul de carne cu servire asistată era atât de pustiu, încât carnea expusă cântărea mai mult decât sporadicul client care dădea pe acolo.

  Avem nevoie de alegeri anticipate

Dacă până și mărețul PSD trebuie să facă o alianță politică pentru a-și da jos guvernul, înseamnă că PSD-ul nu mai are o majoritate parlamentară, ceea ce înseamnă că structura politică a parlamentului s-a schimbat și avem nevoie de alegeri anticipate.

  Normal că sunt furios, hoÈ›ilor!

Până acum, TVA-ul delegaÈ›iilor mele externe din acest an a fost de vreo 5,000 de lei. Doar pentru că sunt român am plătit aceÈ™ti bani, munca fiind prestată extern, adică unde nu avea nicio legătură cu statul român. Ce am primit de banii ăștia, hoÈ›ilor!? 

  Știu cum putem învinge PSD-ul

Devine din ce mai evident, pe zi ce trece, că numărul opțiunilor la care putem apela, ca formă de protest, este în scădere. Cel puțin aparent, așa pare. Adică, devine din ce în ce mai stringentă nevoia unor acțiuni violente, iar acestea ar fi greșite. Cel puțin până în mom

  S-a rupt ceva în acest popor

Am fost acolo, în piață, când riftul catastrofal s-a căscat între PSD și actuala și viitoarea clasă de mijloc., inima acestui popor Nu știu, cred că eram vreo 100 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Apoi, pe măsură ce revolta își întindea flacăra mistuitoare, am devenit tot

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.