In categoria: Social

  O condamnare ca un mesaj către istorie

Recenta condamnare a lui Ion Ficior la 20 de ani de închisoare, după condamnarea de anul trecut a lui Vișinescu, transmite un clar mesaj către istorie: călăii vor plăti, iar acțiunea pe care statul o ia împotriva unor foști funcționari de-ai săi ne arată că nu avem de-a face

  România are o problemă de HR

Se argumentează divers, cu privire la o problemă de HR pe care o are România: Dacă îi școlesc și pleacă? Dar dacă nu-i școlesc și rămân aici? Dilema aceasta o are orice director de resurse umane, din orice companie respectabilă.

  Știu cum putem învinge PSD-ul

Devine din ce mai evident, pe zi ce trece, că numărul opțiunilor la care putem apela, ca formă de protest, este în scădere. Cel puțin aparent, așa pare. Adică, devine din ce în ce mai stringentă nevoia unor acțiuni violente, iar acestea ar fi greșite. Cel puțin până în mom

  O idee anti-sărăcie

Am văzut aici o treabă care m-a pus pe gânduri: într-un birou corporatist, dispensorul de băuturi oferă gratis, pe lângă tradiționala cafea/ ceai, supă instant. Sigur, nu putem vorbi aici despre o măsură anti-sărăcie din partea managementului, dar aici contextul este unul, ia

  Bine-bine, dar eu cu cine votez (2016)?

Se apropie, iarăși, momentul acela din viața omului când ajunge să se întrebe: – Bine, bine, dar eu cu cine votez (2016)? Cred că intenționat se întâmplă multe aburiri în viața publică și politică, pentru a dezorienta și mai mult publicul electoral și așa debusolat

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.